Cantitățile mari de zăpadă din municipiul Suceava ar putea provoca inundații stradale în cazul în care acestea s-ar topi rapid, ca urmare a creșterilor bruște de temperatură.
Tocmai de aceea, primarul Sucevei, Ion Lungu, a solicitat ieri conducerii societății furnizoare de servicii de apă și canalizare – ACET, să facă verificări la sistemul de colectare a apelor pluviale:
“Trebuie făcute verificări la toate gurile de canalizare. Instalațiile de canalizare ale orașului au capacitatea să preia apele rezultate din topirea zăpezii, dar trebuie să fie verificate să nu fie înfundate, înghețate sau obturate în vreun fel gurile de scurgere a apelor pluviale sau căminele de canalizare”.
Topirea bruscă a zăpezilor din Suceava ar inunda străzile municipiului cu câteva milioane de metri cubi de apă, ceea ce ar suprasolicita rețelele de preluare a apelor pluviale.