La numărat de bobi

Verificări la sânge pentru afaceriștii din domeniul produselor de panificație și cerealiere



Firmele și persoanele fizice care se ocupă cu producerea, prelucrarea, achiziția și comercializarea produselor cerealiere și de panificație au făcut obiectul unor ample verificări ale polițiștilor suceveni. Acțiunea s-a derulat pe tot parcursul săptămânii trecute și a vizat 80 de societăți comerciale, 61 de persoane fizice, dar și 289 mijloace de transport. În cazul celor 430 de controale s-au descoperit și o serie de nereguli, fiind întocmite cinci dosare penale și aplicându-se 158 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproape 50.000 de lei.
Polițiștii au depistat o persoană fizică autorizată care comercializa produse cerealiere fără a deține documente legale de proveniență, motiv pentru care s-au aplicat prevederile Legii nr. 12/1990, republicată. De asemenea, s-a dispus confiscarea cantității de 1.597 kg de cereale, în valoare de 2.395,5 lei.
Aceste verificări fac parte dintr-un program demarat la 1 septembrie, la nivel național, de Poliția Română. De la declanșarea acțiunii, la nivel național, au fost efectuate peste 10.600 de controale la societăți comerciale, persoane fizice, fiind verificate și peste 6.500 de mijloace de transport.



Recomandări

Fermierii suceveni sunt invitați la Botoșani, la o întâlnire pe tema „de la furcă la furculiță”, cu reprezentanți ai autorităților și cu specialiști

Șoferi băuți, cu mașinile proptite în stâlpi și garduri. Unii au refuzat să dea probe de sânge la spital

Șoferi băuți, cu mașinile proptite în stâlpi și garduri. Unii au refuzat să dea probe de sânge la spital
Șoferi băuți, cu mașinile proptite în stâlpi și garduri. Unii au refuzat să dea probe de sânge la spital