În așteptare

Verdict amânat în cazul PD Suceava

Eugen Uricec mai are de aşteptat verdictul o săptămână
Eugen Uricec mai are de aşteptat verdictul o săptămână

– „Luăm în calcul toate variantele posibile și chiar cele care par imposibile la prima vedere”, a declarat vicepreședintele PD, Ioan Oltean
Biroul Permanent Național al PD a amânat verdictul în cazul organizației județene Suceava a partidului pentru săptămâna viitoare.
Organismul de conducere al PD nu a mai luat ieri în discuție situația PD Suceava, care la alegerile europarlamentare a obținut unul dintre cele mai slabe scoruri din țară, motivația oficială fiind aceea că decizia nu poate fi luată decât în prezența președintelui organizației, Eugen Constantin Uricec, care nu a făcut deplasarea la București.
„Nu am discutat situația PD Suceava, pentru că va fi convocată ședința Colegiului Director săptămâna viitoare, pe 10 decembrie, unde analiza trebuie să se facă în prezența președintelui organizației județene”, a declarat vicepreședintele PD, Ioan Oltean.
Legat de viitorul Biroului Permanent Județean al PD, Oltean a lăsat să se înțeleagă faptul că el ar putea să nu fie dizolvat, ci doar supus la o serie de retușuri la vârf. „Noi suntem în căutarea unei soluții care să ducă la o performanță mai mare a organizației noastre, o soluție care să nu ducă la o blocare a activității în partid. Există posibilitatea ca actualul birou județean de conducere să rămână în formula aceasta sau cu o formulă îmbunătățită”, a spus vicepreședintele PD.
Ioan Oltean a reacționat și la speculațiile cu privire la preluarea șefiei PD Suceava de către actualul prefect Orest Onofrei.
„Luăm în calcul toate variantele posibile și chiar cele care par imposibile la prima vedere”, a precizat Oltean. Declarațiile lui Oltean mențin ceața la vârful organizației județene a PD. Amânarea luării unei decizii în cazul PD Suceava arată clar că încă se lucrează la soluția „care pare imposibilă la prima vedere”.

Recomandări

Vicepreședintele PNL Suceava, Dumitru Mihalescul, a participat alături de conducerea centrală a liberalilor la recepția organizată de președintele Nicușor Dan de Ziua Națională

Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumente folosite de Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului

Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumentele lui Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului
Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumentele lui Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului

PSD Suceava a decis în unanimitate susținerea candidaturii lui Gheorghe Șoldan pentru funcția de vicepreședinte la nivel național al PSD

Toți directorii unităților de învățământ din Suceava și inspectorii școlari generali din Moldova – „Împreună pentru viitorul educației”