Artistul plastic sucevean Constantin Ungureanu BOX, care, cu numai două săptămâni în urmă, era „marele improvizator” al vernisajului & spectacol „Lupul pedepsit de iezi” de la Galeria de Artă „Ion Irimescu” din municipiul Suceava, poate fi văzut, începând de astăzi și până pe data de 8 iunie, evoluând, în aceeași galerie, în cadrul unui happening creativ.
Este vorba despre o acțiune organizată sub sigla Partidului Verde, cu genericul „Verde peste tot!”, în care Constantin Ungureanu BOX va lucra zilnic, între orele 14:30 – 17:30, la realizarea unei compoziții satirice (desen și text) de mari dimensiuni, extinsă pe întreaga suprafață a pereților galeriei.
Happening-ul, care, așa cum spune artistul, „ar putea porni din două direcții care să se întâlnească”, dacă s-ar alătura și alții gestului său creativ (participarea rămâne deschisă și altor artiști sau simpatizanți ai Partidului Verde), se va finaliza cu un vernisaj, programat pentru data de 8 iunie, la ora 12:00.
Constantin Ungureanu BOX va lucra cu pastel pe banda de hârtie cu care a acoperit pereții galeriei.
Pe tot parcursul desfășurării acțiunii vor avea loc audiții muzicale, conversații, schimburi de idei între Constantin Ungureanu BOX și cei care vor veni și se vor alătura demersului său.






