Veniturile totale medii lunare ale unei gospodării și cheltuielile totale ale acesteia au fost în primele trei luni aproximativ egale cu cele din ultimul trimestru din 2010, situându-se la 2.318 lei și respectiv 2.098 lei, potrivit datelor publicate ieri de Institutul Național de Statistică (INS).
În trimestrul anterior, veniturile totale medii lunare au fost de 2.308 lei, iar cheltuielile medii lunare de 2.114 lei.
Potrivit rezultatelor anchetei bugetelor de familie, în primele trei luni ale acestui an, veniturile totale medii lunare au reprezentat, în termeni nominali, 2.318 lei pe gospodărie și 804 lei pe persoană. Veniturile bănești au fost, în medie, de 1.867 lei lunar pe gospodărie (648 lei pe persoană), iar veniturile în natură de 450 lei lunar pe gospodărie (156 lei pe persoană).
Salariile și celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri (47,6% din veniturile totale ale gospodăriilor).
La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor au contribuit, de asemenea, veniturile din prestații sociale în proporție de 24,9%, veniturile din agricultură cu 1,9%, veniturile din activități neagricole independente cu 2,6% și cele din proprietate și din vânzări de active din patrimoniul gospodăriei cu 1,7%. O pondere importantă dețin și veniturile în natură (19,4%), în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (17,5%).
Diferențe de nivel și, mai ales, de structură între veniturile gospodăriilor s-au înregistrat în funcție de mediul de rezidență. Astfel, veniturile totale medii pe o gospodărie din mediul urban au fost cu 25,9% mai mari decât ale gospodăriilor din mediul rural și cu 9,8% mai mari față de ansamblul gospodăriilor.
În urban, veniturile gospodăriilor au provenit în proporție de 60,6% din salarii, de 24% din prestații sociale și doar 9,2% au fost venituri în natură.
În schimb, în rural, principala sursă a veniturilor gospodăriilor a reprezentat-o producția agricolă, care a asigurat 39% din totalul veniturilor. Cea mai mare parte a acestora (34,7% din totalul veniturilor) a fost formată de contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii, veniturile bănești din agricultură asigurând numai 4,3% din veniturile gospodăriilor din mediul rural. O contribuție importantă la formarea veniturilor gospodăriilor rurale a revenit și veniturilor din prestații sociale (26,3%) și celor salariale (26,3%).
Cheltuielile totale ale populației au fost în primul trimestru, în medie, de 2.098 lei lunar pe gospodărie (728 lei pe persoană) și au reprezentat 90,5% din nivelul veniturilor totale.
Principalele destinații ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii și transferurile către administrația publică și privată și către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuțiilor, cotizațiilor, precum și acoperirea unor nevoi legate de producția gospodăriei (hrana animalelor și păsărilor, plata muncii pentru producția gospodăriei, produse pentru însămânțat, servicii veterinare etc.).
Cheltuielile pentru investiții, destinate pentru cumpărarea sau construcția de locuințe, cumpărarea de terenuri și echipament necesar producției gospodăriei, cumpărarea de acțiuni etc. dețin o pondere foarte mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populației.
Unele particularități în ceea ce privește mărimea și structura cheltuielilor totale de consum sunt determinate de mediul de rezidență. Astfel, în timp ce nivelul cheltuielilor totale de consum, medii lunare pe o gospodărie, este mai mare în urban față de rural cu 471 lei, cel pentru consumul alimentar este mai mare cu numai 36 lei. Aceasta derivă din faptul că, în rural, 49,4% din cheltuielile pentru consumul alimentar reprezintă contravaloarea consumului din resurse proprii.
În urban, consumul de produse alimentare din resurse proprii a acoperit 23% din cheltuielile pentru consumul alimentar.
Conform clasificării standard pe destinații a cheltuielilor de consum (COICOP), produsele alimentare și băuturile nealcoolice au deținut, în ianuarie-martie 2011, în medie, 42% din consumul gospodăriilor.
O componentă a consumului, cu pondere relativ mare în cheltuieli, este legată de locuință (apă, energie electrică și termică, gaze naturale, combustibili, mobilier, dotarea și întreținerea locuinței). În perioada analizată, acesteia i s-a alocat din cheltuielile de consum 22,4%. Cea mai mare parte a cheltuielilor cu locuința (18,6%) a fost absorbită de consumul de utilități necesare funcționării și încălzirii locuinței (apă, energie electrică și termică, gaze naturale și alți combustibili). La polul opus s-au situat cheltuielile efectuate de gospodării pentru hoteluri, cafenele și restaurante (1,2%) și cele pentru educație (0,7%).