Directorul general al Oracle, Larry J. Ellison, a realizat în 2007 cele mai mari venituri din rândul managerilor din SUA, cu un câștig de 183 milioane dolari, conducătorii celor mai mari 500 de companii americane obținând în total 6,4 miliarde dolari, cu 15% sub valoarea din 2006, potrivit Forbes.
Cele mai mari 500 de companii din Statele Unite sunt clasificate în funcție de un indice compozit format din vânzări, profit, active și valoarea de piață.
În anul 2006, câștigul obținut de directorii generali ai celor mai mari 500 de companii din SUA a crescut cu 38%, potrivit revistei americane.
Pe primul loc în topul celor mai bine plătiți directori generali în 2007 s-a situat reprezentantul Oracle, Larry J. Ellison, care a primit un salariu de un milion de dolari, la care s-au adăugat 182 de milioane de dolari din exercitarea unor opțiuni legate de acțiuni.
Următorii patru cei mai bine plătiți directori generali, care de asemenea au realizat cea mai mare parte a câștigurilor din exercitarea opțiunilor legate de acțiunile companiilor, sunt: Frederic M. Poses (127 de milioane de dolari), manager la producătorul de instalații de aer condiționat Trane, Aubrey K. McClendon (117 milioane dolari), de la producătorul de gaze naturale Chesapeake Energy, Angelo R. Mozilo (103 milioane de dolari) de la compania de credite ipotecare Countrywide Financial și Howard D. Schultz (99 milioane dolari), șeful lanțului de cafenele Starbucks.
Directorul general al Amazon, Jeffrey P. Bezos, continuă să fie cel mai eficient director din clasamentul Forbes, întrucât în ultimii șase ani a câștig doar un milion de dolari anual, în timp ce a reușit să ofere acționarilor un câștig de 32%.
La polul opus se află directorul general al Countrywide Financial, Angelo R. Mozilo, care a câștigat în medie anual 66 de milioane de dolari, dar activitatea companiei generat o pierdere de 6% acționarilor.
Directorul general al Goldman Sachs, Lloyd C Blankfein, ocupă poziția a opta în clasamentul Forbes, câștigând 73,72 milioane dolari, iar managerul Cisco Systems, John T Chambers, locul 19, cu 54,77 miliarde dolari.
Managerul general Marriott International, J Willard Marriott Jr, a avut anul trecut venituri de 44 milioane dolari, clasându-se pe locul 31.