Măsură

Venitul minim garantat, alocația de susținere a familiei și indemnizația de creștere a copilului, suspendate în caz de neplată a taxelor locale



Cei care primesc beneficii sociale și nu își plătesc taxele și impozitele locale pot fi suspendați din plată pe perioadă de până la cinci luni
Cei care primesc beneficii sociale și nu își plătesc taxele și impozitele locale pot fi suspendați din plată pe perioadă de până la cinci luni

Persoanele care primesc beneficii sociale, precum indemnizația de creștere a copilului, venitul minim garantat și alocația pentru susținerea familiei, vor rămâne fără aceste drepturi pe o perioadă de cinci luni dacă nu își achită taxele și impozitele locale.
Suspendarea beneficiilor sociale pentru neplata taxelor locale a fost decisă prin ordonanță de urgență și este argumentată de Guvern prin necesitatea aplicării prevederilor Legii asistenței sociale.
„Actul normativ prevede unele modalități de penalizare pentru persoanele care primesc beneficii sociale și nu plătesc taxele și impozitele locale, astfel încât să fie implementate prevederile Legii asistenței sociale. Astfel, se suspendă pe o perioadă de 5 luni beneficiul de asistență socială acelor persoane care nu își vor achita taxele și impozitele locale”, este soluția Guvernului.
În baza Legii asistenței sociale, autoritățile administrației publice locale constituie un fond de asistență pentru plata beneficiilor sociale acordate din bugetul local. Sumele necesare pentru acest fond sunt asigurate inclusiv din bugetele locale. De asemenea, serviciile sociale sunt finanțate și din bugetul local.
Prin aceeași ordonanță, Guvernul a decis să introducă și sancțiunea de suspendare a alocației pentru susținerea familiei în situația în care titularul nu depune în termen declarația pe propria răspundere în vederea menținerii acordării acestui drept.
Totul se raportează la indicatorul social de referință
Ordonanța de urgență aprobată de Guvern mai stabilește că alocația de stat pentru copii, indemnizația de creștere a copilului, venitul minim garantat, alocația pentru susținerea familiei vor fi raportate la indicatorul social de referință, care are valoarea de 500 lei.
Ordonanța stabilește că toate beneficiile sociale vor fi raportate la indicatorul social de referință, care are valoarea de 500 lei, Guvernul susținând că nu vor fi modificate cuantumurile beneficiilor și indemnizațiilor sociale și că acestea rămân la același nivel exprimat în lei și reglementat în prezent.
Actele normative modificate în acest sens sunt Legea 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, Legea 416/2001 privind venitul minim garantat (ajutor care va fi acordat pe baza unei liste a bunurilor care nu sunt considerate de strictă necesitate pentru nevoile familiale, similară celei utilizate în prezent pentru ajutorul de încălzire a locuinței), OU 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului și. Legea 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei.
La finalul anului trecut, Guvernul a decis ca indemnizația de șomaj să reprezinte 75% din valoarea indicatorului social de referință, de 500 lei, și să nu mai fie raportată la salariul minim, cuantumul indemnizației scăzând ca urmare a modificării sistemului de raportare.
Indicatorul social de referință este definit în legislație drept unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestațiile bănești – cu excepția indemnizației de șomaj – suportate din bugetul asigurărilor pentru șomaj în vederea încadrării în muncă a anumitor categorii de persoane.
Noua modalitate de calcul nu duce la scăderea prestațiilor sociale
Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale (MMFPS) precizează că raportarea la Indicatorul Social de Referință (ISR) nu scade cuantumul prestațiilor, ci aduce ordine în sistem, precizând că până acum prestațiile sociale erau stabilite prin hotărâri de guvern.
„Această ordonanță de urgență aduce o modalitate de calcul unitară și stabilește ca toate prestațiile sociale să se raporteze la un indicator social de referință. ISR reprezintă unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează beneficiile de asistență socială, suportate din bugetul de stat. Pentru anul 2012, ISR a fost stabilit la o valoare de 500 de lei, prin Legea nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă și prin Legea cadru a Asistenței Sociale 292/2011”, se mai arată în comunicat.
MMFPS mai precizează că ISR este o practică europeană și este prima oară când prestațiile sociale sunt raportate la un astfel de indicator, iar pe măsură ce legile subsecvente ale noului Cod al Asistenței Sociale intră în vigoare, cele 54 de prestații din prezent vor fi reduse la nouă tipuri de alocații, indemnizații și facilități.
Astfel, se va institui venitul minim de inserție prin unificarea actualului venit minim garantat, a alocației pentru susținerea familiei și a ajutorului pentru încălzirea locuinței, acesta urmând să se aplice din 2013, alocația de stat pentru copii și alocația de plasament vor fi menținute la cuantumul actual, iar indemnizațiile, stimulente și ajutoarele pentru creșterea copilului se vor menține din prestațiile actuale care privesc indemnizația pentru creșterea copiilor și stimulentul lunar (OUG 111/2010) și cele șapte tipuri de indemnizații și ajutoare care se acordă persoanelor care au în îngrijire copii cu handicap.
Tot din 2013 se instituie indemnizații pentru persoane cu nevoi speciale, prin modificarea Legii 448/2006, iar indemnizația lunară de hrană HIV/SIDA, ajutorul pentru persoane refugiate și ajutorul de urgență vot fi menținute la cuantumurile actuale.
La aceeași nivel se mențin și facilitățile, respectiv contribuțiile de asigurări de sănătate (beneficiari ai venitului minim garantat și ai indemnizației pentru creșterea copilului), transportul pentru persoane cu dizabilități, subvenționarea dobânzilor la creditele pentru persoane cu dizabilități.
„Noua modalitate de calcul nu duce la scăderea prestațiilor sociale. Acestea rămân la același nivel reglementat în prezent. În schimb, de acum încolo, prestațiile nu vor putea fi modificate decât printr-o schimbare a Indicatorului Social de Referință. Orice modificare a Indicatorului Social de Referință va duce, implicit, la modificarea în cascadă a tuturor prestațiilor sociale. În acest fel, vom avea o imagine corectă și de ansamblu asupra tuturor modificărilor”, a mai precizat MMFPS.