Venitul lunar mediu net al unui absolvent de studii superioare, de 1.087 lei în ultimii 5 ani



Venitul lunar mediu net al unui absolvent de studii superioare a fost, în ultimii cinci ani, de 1.087 de lei, dar sunt diferențe semnificative între veniturile lor în funcție de domeniu, cele mai mici retribuții fiind ale absolvenților de Educație fizică și sport și, respectiv, științe ale naturii.
Informația este inclusă în studiul „Absolvenții recenți de învățământ superior și integrarea lor pe piața muncii”, realizat de Unitatea Executivă a Consiliului Național al Calificărilor și al Formării Profesionale a Adulților (UNCNCFPA), realizat în cadrul proiectului european „Dezvoltarea unui sistem operațional al calificărilor din învățământul superior din România – DOCIS”.
Tinerii vin cu așteptări mult peste ce poate oferi piața muncii
Venitul lunar mediu net al unui absolvent de studii superioare din ultimii cinci ani este de 1.087 lei. Conform celor afirmate de către recrutori, imediat după absolvire, tinerii vin cu așteptări mult peste ce poate oferi piața muncii în ceea ce privește salariul, însă își ajustează ulterior așteptările în funcție de ofertă. Astfel, proaspeții absolvenți ar dori la angajare un salariu de cel puțin 1.500 lei, sumă destul de mare în comparație cu ceea ce se oferă în realitate, arată studiul lansat marți.
Vechimea în muncă are un rol covârșitor în creșterea salariului, salariul fiind mai mare pe măsură ce vechimea crește.
Pe de altă parte, sunt diferențe statistic semnificative între veniturile absolvenților în funcție de domeniul absolvit.
Astfel, în domeniul Arhitectura și urbanism absolvenții au cele mai mari venituri – în medie 1.877 lei lunar – și sunt cel mai bine angajați în specializare (71%).
În domeniul Științe exacte, unde 58% dintre absolvenți lucrează în specializarea dobândită, venitul mediu lunar este 1.134 lei, în Științe ale naturii, unde lucrează 51% dintre absolvenți, venitul mediu lunar este 928 lei, în Științe umaniste, cu 45% angajați în specializarea absolvită, venitul mediu lunar este 1.098 lei. Absolvenții facultății de Drept (57% angajați conform specializării) câștigă 1.188 de lei, cei de la Științe sociale și politice (51% angajați conform specializării) obțin un venit mediu lunar de 985 lei, iar cei de la Științe economice (54% angajați), 1.043 lei. Absolvenții specializării Arte (68% angajați în specializare) au un venit mediu lunar de 1.142 lei, cei de la Științe inginerești (56%) – 1.220 lei lunar, cei din Sănătate (89%) cu venit mediu lunar de 1.270 lei.
Absolvenții facultăților de Educație fizică și sport au veniturile cele mai scăzute (826 lei lunar).
44% intenționează să își schimbe locul de muncă în următorul an
În ceea ce privește siguranța locului de muncă și intențiile de viitor, aproape jumătate dintre absolvenții care au un loc de muncă afirmă că acesta este nesigur sau foarte nesigur, în timp ce 44% intenționează să își schimbe locul de muncă în următorul an.
Locurile de muncă cele mai nesigure sunt întâlnite în rândul absolvenților de științe exacte și umaniste. Jumătate dintre aceștia își manifestă dorința de a-și schimba locul de muncă în următorul an, fiind printre cei mai mobili dintre grupul țintă.
Conform recrutorilor, principalul motiv pentru care absolvenții își schimbă locul de muncă în primii cinci ani după absolvire este găsirea altuia mai bine plătit. Astfel, aproape 90% dintre recrutori afirmă că principalul motiv de schimbare a jobului în primii cinci ani este legat de salariu, pe locul secund fiind dorința de a lucra într-un domeniu anume.
Conform propriilor declarații, 30% dintre proaspeții absolvenți au schimbat cam un loc de muncă pe an, 7% schimbă două, iar 20 % schimbă un loc de muncă la doi ani. Declarațiile recrutorilor susțin ideea unei mobilități crescute, pe piața muncii, în primii ani de după absolvire. 40% dintre recrutori declară că un absolvent schimbă în medie trei locuri de muncă în primii cinci ani, iar 21% declară că absolvenții schimbă cinci astfel de locuri de muncă în primii ani de activitate, conform studiului.
Imaginea de ansamblu este cea a unei dinamici destul de crescute a locurilor de muncă în primii ani după absolvire.
Sondajele indică faptul că a lucra în specializarea absolvită are efect pozitiv asupra satisfacției la locul de muncă.