Venirea la biserică este o căutare

Preacucernice părinte, vă rugăm să ne dați câteva repere despre cum să ne apropiem de sfânta biserică, de slujbele care se oficiază, pentru a ne folosi trupește și duhovnicește?
Orice om are un loc adânc în inimă, acolo unde îl simte pe Dumnezeu. Atunci când venim la biserică trebuie să ne străduim ca tot ceea ce facem să aibă legătură cu acel loc adânc din noi. Aceasta presupune un efort datorită firii noastre căzute, căci avem mintea împrăștiată și de multe ori suntem ispitiți să nu căutăm pe Dumnezeu, ci să ne gândim la lucrurile lumești, trecătoare, și în acest mod lăsăm „cele ale lumii” să intre în acel loc care se cuvine doar lui Dumnezeu.
Dacă ne vom nevoi corect, Dumnezeu ne va ajuta cu darul Său și va pune harul Lui în inima noastră și ne vom umple de bucurie. Intrarea în lăcașul sfânt este un prilej de introspecție; după o rugăciune adâncă omul descoperă cât este de păcătos și dacă este perseverent cu schimbarea în bine a vieții lui, intră pe un drum al curățirii interioare prin mila lui Dumnezeu.
Există și o pregătirea trupească atunci când venim la biserică și mai ales la Sfânta Liturghie. Oamenii de cu seară se spălau, își pregăteau hainele curate pentru a intra cu bună cuviință în casa lui Dumnezeu. Se întâmplă azi ca acest lucru să nu fie înțeles bine și există persoane care se îmbracă pentru a atrage atenția celor din jur, în special persoanele de gen feminin, uitând că omul în biserică este dator să fie atent la inima sa, și nu la ceea ce cred ceilalți despre el.
De asemenea, trebuie să existe o pregătire sufletească. Precum spune Scriptura, dacă suntem certați cu vreun frate, să mergem mai înainte să ne împăcăm cu el, și mai apoi să aducem darul nostru la Sfântul Altar. Venirea la sfânta biserică este o căutare, care pe măsură ce trec anii este o căutare a vieții noastre, este o bucurie de care nu ne-am mai lăsa. Un adevărat credincios nu poate să stea duminica acasă, când în biserică se slujește Sfânta Liturghie, fără să nu simtă o enormă părere de rău. La biserică stăm în fața lui Dumnezeu, însă nu precum asistăm la un spectacol, unde ne desfătăm de frumusețea cântărilor, ci cu evlavia unui bun credincios. Aici cântarea și rugăciunea devin ale noastre, devin strigarea noastră către Domnul, iar această chemare în mod natural culminează cu așteptarea Sfintei Împărtășanii, când Hristos Domnul ni se dăruiește.
Știm din pilda vameșului și a fariseului că trebuie să ne smerim în fața Domnului pentru ca rugăciunea noastră să fie bine primită. Cum să participăm corect la sfintele slujbe?
Când venim în sfânta biserică bine este să ajungem înainte de începerea slujbei, să ne închinăm la sfintele icoane, să dăm pomelnicul, iar apoi să ne așezăm liniștiți în locul nostru. Dacă am întârziat mai mult, să nu tulburăm și pe ceilalți din biserică mergând până în mijlocul bisericii, ci să așteptăm sfârșitul slujbei pentru a ne închina la sfintele icoane.
Poziția trupului în biserică este foarte importantă, pentru că dispoziția trupului se răsfrânge asupra sufletului; de preferat să stăm cu trupul într-un loc, adunați, cu capul plecat și cu gândul la Dumnezeu. Această atitudine ajută sufletul să se înalțe către Domnul.
Dacă însă ne uităm în jurul nostru, ne foim, ne răsucim, ne plimbăm prin biserică, nu ne ajută nici nouă să ne adunăm mintea și inima spre Dumnezeu, și nici celor de lângă noi.
Mulți tineri mi-au mărturisit că ar veni la biserică, însă sunt unii credincioși care se uită la ei, îi analizează și poate îi bârfesc. Aceasta nu este o scuză pentru cine vrea să vină la sfintele slujbe, dar este un lucru care împiedică pe unii credincioși mai tineri să se apropie de Biserică.
(Diac. Marius Mircia, Ziarul Lumina)