Rută deviată

Vehiculele peste 7,5 tone, interzise în perioada 5 mai-15 iunie pe DN2 Suceava-Fălticeni

Traficul greu va fi deviat prin Gura Humorului
Traficul greu va fi deviat prin Gura Humorului

Traficul greu pe DN 2 (E28) pe tronsonul Suceava-Fălticeni va fi deviat în perioada 5 mai-15 iunie a.c., din cauza lucrărilor de canalizare care se efectuează în Fălticeni, pe strada Sucevei. Practic, din Suceava până în Bunești se poate ajunge, dar deoarece din Bunești la Fălticeni nu există altă arteră rutieră, anunțul de restricție se referă la tot traseul.
Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a declarat, ieri, în conferință de presă, că în urma discuțiilor pe care le-a avut cu reprezentanții Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România și ai firmei care execută lucrările de canalizare la Fălticeni, a stabilit că traficul autovehiculelor cu greutate mai mare de 7,5 tone se va efectua pe DN 17 pe la Păltinoasa – DN 2E – Spătărești – Fălticeni. Ruta ocolitoare are o lungime de 35 km. „Din păcate, nu există altă variantă. Facem apel la conducătorii de autovehicule să înțeleagă necesitatea intervențiilor în carosabil pe toate cele trei benzi de circulație, din cauza faptului că traseul conductelor în Fălticeni nu este liniar”, a declarat Sinescu.
Dirijarea traficului va fi asigurată de echipaje de poliție mixte, poliție rutieră-poliție locală și cu marcaje rutiere corespunzătoare. Șoferii care vin dinspre Cernăuți vor primi informații despre ruta ocolitoare în Punctul de Trecere a Frontierei Siret.

Recomandări

O zonă izolată de lângă Cumpărătura, loc de predare-primire a țigărilor de contrabandă. La al treilea transfer de țigări au apărut și polițiștii

Președintele CJ, Gheorghe Șoldan, și-a prezentat primul bilanț: „Împreună cu echipa mea, am pus bazele unor proiecte importante pentru județul Suceava”

Gheorghe Șoldan a mers la Viena pentru a discuta cu reprezentanții Wizz Air despre noi zboruri de la Suceava