Cine nu a auzit de serialul ‘Dallas’, unul dintre cele mai de succes seriale, care a fost difuzat între 1978 și 1991? Având un impact mare asupra publicului din întreaga lume, producția a devenit o icoană atunci când vine vorba de seriale de televiziune. Personajele sale, bune sau rele, au cucerit inima telespectatorilor reușind să-i țină nemișcați în fața micului ecran.
Fanii serialului au de ce să se bucure, deoarece există în prezent un proiect pentru realizarea unui film pe baza scenariului original. Din distribuția acestuia vor face parte nume sonore ale momentului. Marcia Cross și Jennifer Lopez au fost inițial prezentate ca actrițe ce ar putea face parte din distribuție, însă acestea se pare că au refuzat oferta, producătorii fiind în prezent în căutarea unor alte vedete. Un alt nume vehiculat este cel al lui John Travolta, care se pare că va interpreta rolul lui J.R. Misiunea de alegere a actorilor care să dea viață personajelor deja cunoscute este una extrem de dificilă și asta pentru că actorii ce au jucat în ‘Dallas’ și-au îndeplinit atât de bine misiunea, încât au ajuns să se confunde ei înșiși cu personajele interpretate. Cu greu ar putea fi găsit un actor care să-i ia locul lui Larry Hagman, cel care a interpretat cum nu o putea face nimeni altcineva rolul lui J.R Ewing. Pentru majoritatea artiștilor care au jucat în popularul serial, sfârșitul filmărilor a însemnat și sfârșitul succesului ca actori. Iată o scurtă trecere în revistă cu ceea ce au reușit să realizeze vedetele serialului după marea aventură ce s-a numit ‘Dallas’.
Larry Hagman. Personajul interpretat de actorul născut pe 21 septembrie 1931, J.R. Ewing, poate fi considerat personajul cheie al serialului, fiind unul dintre puținele care a fost prezent pe parcursul celor 14 sezoane. Fiul cel mare al familiei Ewing, conduce cu o mână de fier societatea petrolieră a familiei, nesfiindu-se să facă orice pentru a-și atinge scopul de a rămâne în fruntea companiei. După terminarea serialului, în 1991, situația nu a fost deloc una simplă pentru Larry. El a jucat în mai multe seriale pentru televiziune și în cele din urmă a căzut pradă alcoolismului. În anul 1995 a suferit o intervenție chirurgicală, fiindu-i făcută o grefă de ficat. Ușor, ușor el revine pe calea cea dreaptă, întorcându-se către cinematografie, și jucând în pelicula ‘Nixon’, în anul 1995. Marea revenire a sa a avut loc în anul 2006, fiind unul dintre ‘guest star-urile’ serialului de succes ‘Nip/Tuck’ și devenind mai apoi unul dintre personajele centrale în cea de-a patra serie.
Linda Gray. Născută pe 12 septembrie 1940, actrița a dat viață personajului Sue Ellen, soția lui J.R. Ewing, o femeie ambițioasă, dar frustrată din cauza comportamentului infidel al soțului său. Având grave probleme cu alcoolul, Sue Elen urmează ședințe de psihanaliză și devine ulterior o veritabilă femeie de afaceri, doar pentru a-și regla conturile cu J.R. Lindei Gray i-a fost destul de greu să-și reia cariera după terminarea filmărilor pentru ‘Dallas’. După o perioadă dificilă, în care a avut și în viața reală probleme cu alcoolul și după ce a trecut prin momente de depresie, Linda a reînceput să joace în seriale. A jucat în ‘Melrose Place’ și ‘Models’ și s-a lansat în lumea afacerilor, gestionând o societate de producții pentru televiziune. Anul 2006 a fost și pentru ea un an fructuos, având posibilitatea să joace în scurtul-metraj ‘Reflections of a Life’, care prezintă povestea unei femei ce luptă împotriva cancerului.
Patrick Duffy. Născut pe 17 martie 1949 a fost, în serialul ‘Dallas’, fratele mai mic al lui J.R, Bobby Ewing. Simțindu-se mereu eclipsat de fratele său mai mare, Bobby încearcă s-și facă el însuși un nume în industria petrolului, unde nu reușește însă să reziste pentru mult timp. Cuplul pe care îl formează cu Pamela nu rezistă nici el foarte mult timp, iar viața lui amoroasă devine un haos. După terminarea serialului, Patrick Duffy nu a avut prea mult timp să se odihnească, el jucând în numeroase seriale, care însă nu s-au bucurat de același succes precum ‘Dallas-ul’. În anul 2007, el va putea fi văzut pe marile ecrane în primul film al regizorului Sean Carr, ‘He’s Such a Girl’.
Victoria Principal. Născută pe 3 ianuarie 1946, este cunoscută ca fiind soția lui Bobby. Neputând avea copii, Pamela, adoptă un copil pe nume Christopher. Foarte îndrăgostită de soțul său, ea îl părăsește în momentul în care acesta decide să intre în afacerile cu petrol. După ce a părăsit platourile de filmare ale serialului ‘Dallas’ în 1986, Victoria s-a transformat în femeie de afaceri. Ea se află în prezent în fruntea unui adevărat imperiu cosmetic din Statele Unite, ‘Principal Secret’. Ea a cunoscut de asemenea succesul și ca scriitoare. Cele trei cărți ale sale, despre formă, seducție și cosmetice sunt adevărate best-seller-uri dincolo de ocean. Cu toate acestea, Victoria nu și-a uitat meseria de actriță. În anul 2000 a jucat în serialul ‘Titanic’, care nu s-a bucurat de succes, filmările fiind oprite după doar 13 episoade. Numele său mai face de asemenea parte din distribuția altor câteva filme de televiziune și seriale.
Charlene Tilton. Născută pe 1 decembrie 1958, este cea care a dat viață personajului Lucy Ewing, nepoata lui J.R., o tânără care are ceva probleme cu școala. La fel ca toate celelalte personaje ale serialului, Lucy are și ea parte de mai multe căsătorii și divorțuri. După ce a părăsit echipa de producție în anul 1990, Charlene joacă în diverse filme și seriale, care nu au rămas în memoria cinefililor. Ea a încercat ulterior să-și diversifice activitatea, lansându-și propria colecție de costume de baie, precum și o cremă anti-celululitică. În anul 1997 devine cronicar la revista de scandal The Globe. Charlene reapare pe micul ecran în anul 2005, participând la reality-show-ul ‘Saturday Night Live in the ’80s: Lost & Found’.
Steve Kanaly. Născut pe 14 martie 1946, este interpretul personajului Raymond Krebbs (Ray), un adevărat cow-boy, care află târziu că este fiul lui Jock Ewing. Cuprins de un elan uimitor după ce află acest lucru, vrea și el să reușească în afaceri, în ciuda lipsei sale de experiență. După ce a renunțat la ‘Dallas’ în 1988, Steve nu se poate lăuda cu numeroase apariții pe micul și pe marele ecran. Inspirat poate de personajul pe care l-a interpretat, Ray, el s-a retras cu familia la ferma sa din Texas și și-a consacrat timpul creșterii animalelor. În anul 1994 a jucat în serialul ‘All My Children’, foarte cunoscut în Statele Unite ale Americii, iar în 1997 a regizat filmul ‘The Marsken’.
Howard Keel (19 aprilie 1919 – 7 noiembrie 2004). Personajul său, Clayton, sosește în familia Ewing în calitate de soț al lui Ellie, mama lui J.R. și Bobby. Cea mai mare parte a familiei nu este entuziasmată de intrarea acestuia în scenă, și în mod particular J.R, care are mari dificultăți în a-l accepta pe acesta drept tată-vitreg. Încet, încet, el reușește să se integreze în sânul familiei. Cariera lui Howards înainte de a se alătura echipei de actori din ‘Dallas’ era una strălucitoare, jucând în numeroase western-uri și comedii muzicale, fiind unul dintre cei mai importanți actori de la Hollywood în anii ’50 – ’60. La sfârșitul serialului în anul 1991, cariera sa cunoaște o perioadă de declin. Până în anul 2002 nu a mai participat decât la cinci proiecte. Obosit și bolnav – el se retrage din lumina reflectoarelor. Moare în California în anul 2004 din cauza cancerului.
Sheree J. Wilson. Personajul actriței născute pe 12 decembrie 1958, April Stevens Ewing, este o femeie puternică atrasă de bani. Ea reușește grație lui Jack Ewing să dețină 5 la sută din societatea familiei, devenind astfel foarte bogată. April sfârșește prin a se căsători cu Bobby, iar mai apoi moare într-un tragic accident la Paris. La fel ca majoritatea vedetelor serialului, Sheree cunoaște o perioadă nefastă după terminarea filmărilor, însă de scurtă durată deoarece decide să joace pentru Alex Cahill, în ‘Walker’ și ‘Texas Ranger’. În anul 2000 ea se îndreaptă către teatru, în anul 2006 interpretând unul din rolurile versiunii americane a piesei ‘Monologurile vaginului’.
(Click News)






