Vechii greci prevedeau eclipsele cu o mare precizie



Celebrul mecanism grec de calcul astronomic din Antikythera, ce datează din secolul al doilea, înaintea erei noastre, permitea grecilor să prezică eclipsele cu o mare precizie, potrivit unui studiu publicat, miercuri, în revista Nature și preluat de AFP.
Eclipsele, care se repetă după un ciclu denumit al lui Saros, ce durează 19 ani, sunt notate pe o roată mare dințată.
Acestea indică utilizatorului dacă sunt solare sau lunare și ora la care se vor produce, au descoperit realizatorii proiectului de cercetare asupra mecanismului Antikythera.
Într-adevăr, eclipsele se decalează cu opt ore, adică 120 de grade longitudine, la fiecare perioadă.
„Mecanismul cuprinde și o mică roată dințată ce indică utilizatorului cum să opereze această ajustare temporală”, explică John Steele, unul dintre autorii studiului, într-un comunicat.
„Știam că acest mecanism grec, vechi de 2100 de ani, calcula perioadele complexe ale astronomiei matematice. Am fost surprinși să constatăm că scotea în evidență un ciclu quadrienal al vechilor jocuri grecești, precum Olimpiadele”, a explicat Tony Freeth, un alt autor al studiului.
Folosind imagini obținute cu ajutorul razelor X tridimensionale, cercetătorii au reușit să descifreze numele tuturor lunilor de pe spatele mecanismului, compus dintr-un aranjament complex de cel puțin 30 de angrenaje de precizie.
Starea deplorabilă în care instrumentul a fost descoperit la începutul secolului al XX-lea de către pescarii de bureți a îngreunat mult timp evidențierea funcțiilor sale.
„Această tehnologie este extraordinară. De fiecare dată când o explorăm puțin mai mult, descoperim ceva mai sofisticat”, a declarat Freeth.