VATRA MOLDOVIȚEI (I). Satul Vatra Moldoviței datează, de când datează mănăstirea, menționată documentar atunci când a fost înzestrată, pentru prima dată, în 31 octombrie 1402, cu două mori în Baia și cu patru sălașe de tătari, dar și odată cu primele danii de înzestrare consistente, cele din 15 februarie 1410. Satul în sine, plin de robi țigani și tătari și de iobagi, datori să lucreze pentru mănăstire, rămâne anonim și inconsistent până la începuturile Bucovinei istorice, deși se stabilesc în vatra lui și patru familii de emigranți transilvăneni, cele ale lui Ion Ungurean din Maier și a lui Grigore Gundri din Ieud, ambele în 1738, precum și cele ale lui Ștefan Ungurean, din Căila, în 1763, și a lui Grigore Moroșan, din Maramureș, în 1772.
Recensământul lui Rumeanțev, din 1772-1773, înregistrează, „Rușii ot Moldovița”, care nu trebuie confundați cu cei din Argel, ei fiind coloniștii din Vatra Moldoviței, „123 – toată suma caselor”, însemnând 1 panțir, 7 femei sărace și 115 birnici, aceștia fiind: Ivan Alecsandriuc, Mihai nepot lui, Ivan Parijnic, Ivan Biloberezchii, Ivan Meslic, Nicolai Meslic, Mihai, pânzar, Timofti, pânzar, zet lui, Mihai Robaniuc, Nistor Robaniuc, Simion Robaniuc, Iosip Robaniuc, Mihailo Anici, Hrihori Pidacic, Ivan, Brănișter, Tonii Butrapiuc, Tănasă Poștovnic, Marco sin Aniciu, Simion Driotcă, Andrei sin lui, Ștefan Chiruță Zet Lui, Simion Rizac, Vasile sin lui, Dumitru sin lui, Irimia, butnar, Vasile Oblizniuc, Gavril brat lui, Ștefan brat lui, Chiril Oblizniuc, bătrân, Dumitru Pervișnic, staroste, Marco, staroste, Dumitru sin lui, Alecsa Ponipal, Ivan Clapișa, Pintelei sin lui, Vasile sin lui, Ivan Siniuc, Irina cu Vasile holtei, Ivan Bușitar, Petrea sin lui, Macsin sin lui, Iurie sin lui, Ștefan Mesji, Gavril Zguiuc, Nicolai Lupeniuc, Petrea Haidamac, Vasile Bursuc, Mihailo Rebeiuc, Drin Maloș, Nichita Maloș, Mihailo Hauca, Timofte Lecsei, Nicolai Prindei vornicel, Alecsa Prindei, Iacob Prindei, Ivan brat panțirului, Ivan Hlușco, Mihai Meslik, Vasile Kuțul, Fodor Hojda, Pricop Spivak, Ștefan sin Melizniuk, Ignat Burduh, Dumitru Midak, Matei Hara, Ivan Midaciuk, Fodor Mesdik, Matei Schirka, Vasile Șincar, Ivan Prilipko, Cocerhai Kiver, Simion Trufan, Dumitru sin lui, Ștefan zet lui, Alecsa Kiruța, Fodor Maloș, Tănasă Dranici zet lui, Precop Kiver, Hrihori Skungia, Andrei sin lui, Fodor Haria, Vasile Ciorole, Mihai brat lui, Ivan Iurliuk, Ivan Masiuk, Dănilă Fărcăliuk, Iacob Ivaniuk, Fodor Kiraș, Timofte Kiraș, Iure Kiraș, Ivan Hondria, Ivan Siciuk, Mihailo Lupașciuk, Pavel Lupașciuk, Vasile Drumkă, Dumitru sin lui, Dănilă Smoliak, Ion Balahora, Hrihor Ciuverka, Ignat Verezaku, Ștefan Popiliuk, Gligore Haburnia, Iacob Drumkă, Ivan sin lui, Ostafi Chiriță, Petrea Haragiuk, Alecsa Șinkar ot Frasin, Petrea, slovac, argat la Mislik, Ivan, slovac, argat la Alecsandriuk, Tonia Plevuță, tij, argat lui, Mihailiuc, slugă la Mislik, Iacob Farcaliuk, pescar, Irimia Boiciuk și Mihailo Raliuk.
Rufeturile erau: Andrei, rusul, panțir, Anița, babă săracă, Mariuța Alecsăndroae, Irina, văduvă, cu fata ei, Catrina, săracă, Zloiha, săracă, și Anița, văduvă, cu fata lui Hurduh.
Liuzii mănăstirii Moldovița, toți scutelnici, dar datori să presteze munci în folosul călugărilor, erau: Grigoraș Bodrună, Lupul Bodrună, Lupul Negură, Chirilă, rus, Ion, cojocar, Ion Candria, Dumitru, rus, Costandin sin Chirilă, Dănilă, rus, Ion Butnarescu, Grigori Andriian, Ion Moscul, Savin Coca, Grigori, morar, Ștefan Ștoloban, Ștefan, ungurian, Măria cu holtei, Ion, crâșmar, Lupul Butnărescu, baba Floarea cu holtei, Andrieș sin Paraschiții, Precop Comorățan, Grigore Comorățan, Iftimi Comorățan, Vasile Comorățan, Simion, ungurian, Petrea Cozmiuc, Fodor, butnar, Macovei Băisă, Ion Băisa, Ion, ungurian și Dumitru sin ION, ungurian.
Rufeturi „ot tam”, deci acolo, sub ascultarea călugărească, fiind prea săraci, erau scutiți de dări, dar și de nume, „țăranii” Petrea, Ion, Iacobu, Lupul, Iacob, Costandin, Acsinte, Vasile, Toader, Toader zet Toader, Nichifor, Chiriță, Simion, Grigori, Simion, Lupul, Macovei, Andrei, Ion, Ion, Grigori, Costandin, Nichita, Nicolai, Lupul, Toader, Zaharia, Ifrim, Andronic, Ion, Nichita, Toader, Iftime, Vasile și Grigore.
ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 255