Până la urmă, Vaticanul a iertat aroganța tâmpită a lui John Lennon, care se lăuda, pe când era viu, cu popularitatea grupului „Beatles”; grup mai celebru, zicea el, decât Isus Christos. „E constatarea unui ins simplu, din popor, confruntat peste noapte cu o popularitate neașteptată”, a comunicat Vaticanul, la câteva decenii de la moartea artistului.
Isus a fost mai mereu etalon de popularitate, fiindcă o remarcă aemănătoare cu a lui Lennon îi aparține lui Pelé, marele jucător brazilian de fotbal, care remarca și el cândva că notorietatea sa îi scuipă semințe în cap celei a lui Isus Christos.
Au vedetele astea un dar deosebit de a-și rosti în gura mare neghiobia. Deoarece Isus n-a fost nici chitarist, nici vârf de atac la fotbal, el este imposibil de comparat cu Lennon ori cu Pelé.
Am însă o propunere, pe care v-o supun atenției. Aș sugera ca, pe stadioane, pe scene unde se produc formații rock și-n alte locuri cu trafic intens de faimă, să se păstreze, din când în când, câte un minut de modestie. Exact așa: înainte de începerea meciurilor și spectacolelor, publicul să se ridice în picioare, Cornel Dinu să-și stingă trabucul de paginile dicționarului de neologisme, președintele Băsescu să-și ducă mâna la inimă ca atunci când se intonează imnul țării, fiică-sa să-și potrivească rujul și rimelul, iar jucătorii și cântăreții să privească în jos, de parcă ar vrea să urmărească atent creșterea ierbii.
Să vină și Obama, și Madonna, și David Beckham, și Adi Mutu, și Adi Minune și alți zei naționali și internaționali… Să-l chemăm și pe nea Mourinho, și pe nea Puiu Iordănescu, omul cu buzunarele pline de icoane, să apară și Gates, și Țiriac cu imensa lui avere și cu la fel de impresionanta lui opritoare de muci… Să le trimitem un fax și lui Coelho, și lui Mungiu, și lui Patapievici…
Și apoi, cu toții, să păstrăm un minut de modestie. Atât: un minut de modestie. De fapt, ce tot vorbesc eu: și 30 de secunde ar fi bune.
