Vatan: Pancu este o albină care nu face miere



Cotidianul Vatan a scris, după meciul dintre formațiile Beșiktaș și Malmo FF, scor 0-1, din prima manșă a turului I al Cupei UEFA, că Daniel Pancu este bine intenționat, dar „este o albină care nu face miere”.
„Pancu a jucat slab. A început meciul ca mijlocaș și l-a încheiat ca stoper. Este bine intenționat, dar este o albină care nu face miere”, notează Vatan.
Cotidianul Fanatik l-a notat pe fotbalistul român cu două stele. „Pancu a fost enervant. Joacă atât de exagerat! Însă nu mă mai supăr pe el. Mă gândesc la cât de mult greșesc cei care îl țin în echipă și la club, deși văd în ce hal este”, a notat editorialistul jurnalului Fanatik, Guven Taner.
Editorialistul Korkut Goze scrie, în cotidianul Hurriyet, că nu înțelege cum a jucat Pancu în meciul de joi. „La un moment dat l-am văzut în centrul apărării, iar apoi l-am zărit pe dreapta. După aceea l-am pierdut”, a menționat Goze.
Jurnalul Hurriyet, care i-a acordat lui Pancu nota 6, scrie că fotbalistul român a jucat „fără vigoare și ambiție”. „Jucătorii care ar trebui să fie cei mai eficienți la Beșiktaș sunt Tumer, Ahmed Hassan, Pancu și Ahmet Dursun. Acum întreb: «Care dintre aceștia s-a văzut pe teren, ieri?»”, notează Akșam, într-un articol semnat de Omer Guvenc.
Cotidianul Fotomac îl compară pe Pancu cu un jucător amator. „A fost ca un jucător amator. Doar când a trecut în apărare și-a mai revenit puțin”, scrie Fotomac, care i-a acordat lui Pancu nota 5.