Inflația din România este determinată atât de lipsa concurenței și de intermediari cât și de cererea care se bazează în continuare pe venituri din muncă la negru și evaziune fiscală, a declarat marți Andreea Vass, consilier al premierului Emil Boc.
„Avem nevoie de concurență și de competitivitate. Din nefericire când vorbim de inflația din România nimeni nu spune că ea se bazează din păcate pe o concurență foarte redusă, care nu pune presiune pe preț. Așa se face că în anumite zone, mai ales în cele legate de producția internă, la legume – unde la cartofi avem inflație de 6% pe ianuarie 2011 față de luna anterioară – creșterea prețurilor se datorează aproape în exclusivitate practicilor de intermediere, pentru că producția internă acoperă în mare parte consumul. Sigur că perioada iernii justifică creșterea prețurilor, dar nu atât de mult”, a spus Vass la seminarul MEDIAFAX Talks about SMEs.
Alt argument invocat de Vass este cererea de produse sau servicii bazată pe veniturile obținute din munca la negru și din evaziune fiscală.
„Atâta timp cât concurența nu se adresează unui consumator care își drămuiește cu foarte multă grijă cheltuielile vom avea inflație. De aceea bătălia cu corupția și evaziunea fiscală se asemănă cu bătălia cu o hidră. Nu se vorbește despre ea, ci se face. Nu poți să ieși să spui vom controla, vom investiga. Controlezi și ieși în momentul în care se demască mătrășelile”, a adăugat Vass.
Ea a spus că nu crede că este o surpriză că prioritatea premierului pentru 2011 este bătălia cu corupția și evaziunea fiscală.
Inflația anuală a coborât de la 7,96% în decembrie la 6,99% în ianuarie, depășind media așteptărilor analiștilor, după ce rata lunară a crescut la 0,77% în principal din cauza majorării prețurilor la legume, fructe, combustibili, energie termică, cărți, reviste și ziare, potrivit datelor INS. Prețurile mărfurilor alimentare au crescut în luna ianuarie față de decembrie cu 1,14%, cele ale mărfurilor nealimentare cu 0,83%, în timp ce tarifele serviciilor au scăzut cu 0,1%.
Cele mai mari majorări de prețuri pe segmentul produselor alimentare s-au înregistrat în ianuarie la grupele „legume și conserve de legume” (5,6%), „fructe și conserve din fructe” (2,22%) și „ulei, slănină, grăsimi” (1,33%). Pe componente, se observă scumpirea cartofilor în ianuarie cu peste 6% față de decembrie, a fructelor proaspete cu 2,75% și a zahărului cu 2%.