Guvernul este în fază avansată de negocieri cu zece companii pentru a atrage investiții complementare în județul Cluj, pentru a compensa pierderile generate de închiderea fabricii Nokia de Jucu, a anunțat consilierul economic al premierului, Andreea Paul-Vass, după ședința specială a Guvernului.
Numele acestor companii nu au fost însă prezentate, pe motiv că există condiții de confidențialitate, consilierul susținând doar că sunt investitori „foarte mari, strategici” în sectorul componentelor auto.
Ea a precizat că Executivul are la dispoziție șase luni pentru a găsi „soluții compensatorii” pentru Cluj și a susținut că premierul Emil Boc a preluat, joi, coordonarea negocierilor cu 21 de investitori care și-au exprimat interesul de a intra pe piața românească. Aceste 21 de proiecte includ și cele zece companii pentru care negocierile sunt anunțate ca fiind în fază avansată.
„Este vorba de 21 proiecte potențiale în valoare de peste un miliard de euro, care ar putea crea peste 8.000 locuri de muncă. Totodată, la Ministerul Finanțelor sunt în evaluare alte 20 de proiecte de investiții, care au depus cerere pentru acordarea de ajutoare de stat. În acest ultim caz, este vorba de investiții de minimum 5 milioane euro fiecare, obligate în egală măsură să creeze cel puțin 50 locuri de muncă”, a spus Vass.
Valoarea totală a acestor proiecte aflate în evaluare la Ministerul Finanțelor se ridică la 388 milioane euro.
Ea a arătat totodată că premierul Emil Boc i-a întrebat pe reprezentanții companiei finlandeze, în discuția avută joi la Palatul Victoria, dacă poate fi oprită închiderea fabricii de la Jucu prin măsuri sau intervenții guvernamentale, dar că investitorul străin a răspuns negativ.
„Decizia companiei Nokia de a închide fabrica de la Jucu până la sfârșitul anului este una pur managerială, face parte dintr-o strategie de supraviețuire a companiei care se confruntă cu dificultăți conjuncturale, adică vinde mai puține telefoane ieftine în Europa și mai multe în Asia. Guvernul nu putea opri închiderea fabricii Nokia de la Jucu, așadar să nu politizăm un subiect care este eminamente economic”, a spus Vass.
Întrebat dacă investitorul finlandez nu a plecat din România din cauza stării drumurilor, consilierul a răspuns că Nokia este într-un sector de activitate „care folosește alt traseu, informațional, nu infrastructura rutieră”.
În privința infrastructurii rutiere construite în comuna Jucu, Vass a arătat că aceasta rămâne la dispoziția viitorilor investitori, deoarece Nokia „nu pleacă cu infrastructura în spate”.
Întrebat de asemenea dacă noii potențiali investitori vor deschide o afacere pe amplasamentul Nokia de la Jucu, consilierul economic al premierului a arătat că, probabil, o analiză cost-beneficiu pentru alegerea unei amplasări facilitează locarea unei noi investiții tot pe platforma Nokia, dar nu în mod obligatoriu, deoarece trebuie să existe și o compatibilitate între condițiile actuale și necesitățile potențialului investitor.
Vass a prezentat și o serie de date, din care rezultă că Nokia a vărsat 92 milioane lei la bugetul local anul trecut și 45 milioane lei în primele opt luni ale acestui an, iar valoarea exporturilor Nokia în totalul exporturilor României s-a ridicat la 7,8% anul trecut și la 9% de la începutul acestui an.
Consiliul Județean Cluj a aprobat, joi, într-o ședință ordinară, înființarea unei comisii care să analizeze contractul cu compania Nokia, pentru a se vedea cum pot fi recuperate o parte din sumele alocate de statul român pentru fabrica din Jucu, estimate la 20 de milioane de euro.