Fotbal

Vasluiul se plânge la FIFA



Porumboiu nu înțelege comportamentul unora dintre jucători
Porumboiu nu înțelege comportamentul unora dintre jucători

Finanțatorului FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat că va depune memoriu la FIFA împotriva atacantului Carlos Costly, deoarece jucătorul din Honduras nu s-a prezentat încă la echipa moldavă după vacanța, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Nu înțeleg de ce Costly are comportamentul acesta. Ceva îmi scapă mie, deși am aflat și eu acum două-trei zile că s-ar fi întâmplat unele lucruri după meciul cu CFR Cluj. Însă, eu nu am spus nimic urât de el, în presă apărând interpretări din anumite discuții pe care eu le-am avut în cadru neoficial. Noi îl mai așteptăm încă să se întoarcă la Vaslui. Mai are trei ani la dispoziție, cât mai este sub contract cu clubul. Oricum, vom depune memoriu la FIFA, iar fără acordul nostru nu va putea pleca la nicio echipă. Clubul este la zi cu plata contractului și acest lucru se poate dovedi oricând”, a declarat Adrian Porumboiu.
Finanțatorul moldovenilor susține că mai există la echipă jucători care au avut un comportament „descalificant” și, în consecință, au fost trimiși la formația a doua, în campionatul județean. „Mai erau jucători la echipă care acum nu întreabă nimeni de ei, deși sunt mulți sunt pe lista de transferuri. Dacă lor le place să joace în liga a IV-a…., pentru ei este descalificant”, a conchis Porumboiu.
Porumboiu nu-și face griji pentru echipă
Finanțatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat că nu își face probleme în privința evoluției echipei și a locului pe care îl ocupă în prezent în clasamentul Ligii I, fiind convins că formația moldavă își va reveni, mai ales după noile achiziții.
„Nu-mi fac niciun fel de probleme de evoluția Vasluiului. Va urma un reviriment al echipei și sunt convins că lucrurile vor merge spre bine. Când spun acest lucru mă bazez pe noile achiziții. FC Vaslui avea nevoie de jucătorii aduși acum. Echipa va crește, însă trebuie și o perioadă de acomodare. Se lucrează mult și sperăm că o să vină și rezultatele. Puteam avea acum 9 puncte în clasament și să terminăm pe locul 10 campionatul. Așa, ușor-ușor, vom urca în clasament pe parcurs. Exact ca în viață”, a afirmat, joi, Adrian Porumboiu.