Formația FC Vaslui a încheiat la egalitate, scor 1-1 (0-1), meciul susținut, luni, pe teren propriu, în compania echipei FC Brașov, aceasta fiind partida de debut pentru Gabi Balint pe banca tehnică a vasluienilor.
Pentru FC Vaslui a înscris Charalambous ’74, iar pentru FC Brașov a marcat Danquah ’4.
0-1: Danquah a scăpat singur cu portarul, a șutat în bară, mingea a revenit la el și a reușit s-o trimită în plasă
1-1: Charalambous a egalat cu o lovitură de capt de la circa șase metri.
Formația Viitorul Constanța a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-1), echipa CSMS Iași, în ultimul meci al etapei a XXVI-a a Ligii I, în care a înscris golul victoriei în condițiile în care era în inferioritate numerică, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Golurile au fost marcate de Milea ’44 pentru CSMS Iași și Alibec ’69, ’85 pentru Viitorul.
1-0: Centrare de pe stânga a lui Vladu, Claudiu Tudor prelungește cu capul pe spate și Milea, scăpat singur cu Buzbuchi, driblează portarul Viitorului și înscrie.
1-1: Alibec egalează cu un șut la vinclu, la colțul scurt.
1-2: Același Alibec stabilește scorul final, profitând de greșeală gravă de marcaj a lui Avrămia.
Viitorul Constanța a rămas în inferioritate numerică, în minutul 77, când a fost eliminat Lazăr.
Rezultate înregistrate partidele disputate în etapa a XXVI-a a Ligii I:
Gaz Metan Mediaș – Astra Giurgiu 2-1
CFR Cluj – Pandurii Târgu Jiu 2-3
Oțelul Galați – CS Turnu Severin 2-0
Ceahlăul Piatra Neamț – Concordia Chiajna 3-0
Petrolul Ploiești – Gloria Bistrița 4-0
Dinamo București – Universitatea Cluj 1-1
Rapid București – Steaua București 1-1
FC Vaslui – FC Brașov 1-1
CSMS Iași – Viitorul Constanța 1-2
Clasament:
1. Steaua București 26 20 4 2 60-21 64 puncte
2. Petrolul Ploiești 26 13 9 4 40-21 48
3. Astra Giurgiu 26 14 5 7 50-26 47
4. Pandurii Târgu Jiu 26 14 5 7 40-35 47
5. Dinamo București 26 13 7 6 39-27 46
6. FC Vaslui 26 11 8 7 36-27 41
7. Rapid București 26 10 8 8 26-24 38
8. CFR Cluj 26 9 9 8 41-31 36
9. FC Brașov 26 9 8 9 32-35 35
10. Gaz Metan Mediaș 26 9 7 10 29-35 34
11. Oțelul Galați 26 8 9 9 29-31 31
12. Universitatea Cluj 26 7 8 11 24-38 29
13. Viitorul Constanța 26 5 12 9 30-38 27
14. Ceahlăul Piatra Neamț 26 7 6 13 32-43 27
15. Concordia Chiajna 26 6 7 13 21-41 25
16. CSMS Iași 26 6 4 16 25-38 22
17. CS Turnu Severin 26 4 8 14 23-35 20
18. Gloria Bistrița 26 3 8 15 18-48 17.
Echipa Oțelul Galați a început sezonul cu o penalizare de două puncte.