Tensiuni

Vasluiul forțează despărțirea de „galacticul” Lopez Caro



La antrenamentul de ieri, spaniolul Lopez Caro a fost aproape singur
La antrenamentul de ieri, spaniolul Lopez Caro a fost aproape singur

Președintele Consiliului de Administrație al FC Vaslui, Ciprian Damian, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că Lopez Caro ocupă în continuare funcția de antrenor principal al echipei, dar a precizat că pot veni și alți tehnicieni pe postul său, transmite corespondentul MEDIAFX.
„Lopez Caro este în continuare antrenorul Vasluiului, dar alături de el pot veni și alți antrenori. Deocamdată nu avem idee cine ar putea veni ca antrenor principal ca Lopez Caro. Am avut o discuție cu Lopez Caro și astăzi, după incidentul de la stadion, însă nu prea am înțeles ce a vrut să ne zică, deoarece secundul Roșu nu a tradus prea bine. De asta avem probabil doar cinci puncte în clasament. Este mult mai ușor să iei bani fără rezultate, decât să-i câștigi pe performanță”, a declarat Damian.
Oficialul grupării vasluiene a precizat că programul de antrenamente al echipei din această săptămână, stabilit de Caro, prevedea că jucătorii aveau liber până joi: „Programul de antrenament a fost anunțat, luni, de Lopez Caro, conform căruia jucătorii erau liberi până joi inclusiv, urmând ca sâmbătă și duminică Vasluiul să dispute un amical cu Dacia Chișinău sau cu altă echipă din Republica Moldova. În consecință, jucătorii s-au conformat și și-au luat liber, unii dintre ei plecând acasă în străinătate. Nu înțelegem comportamentul antrenorului, știind că echipa este liberă. Nu știu de ce își dorește să creeze o stare artificială de conflict la echipă. Dacă acel program de antrenament semnat de el și de căpitanul echipei era așa cum spune Caro, atunci în mod sigur jucătorii se prezentau la antrenament”.
Antrenamentul spaniolului, boicotat
Jucătorii echipei FC Vaslui, cu două excepții, au boicotat antrenamentul de miercuri dimineață, potrivit antrenorului Lopez Caro. El a declarat că acest lucru contravine dreptului său de a munci, apreciind că îi sunt încălcate atribuțiile de antrenor. „Ce s-a întâmplat este împotriva dreptului meu de a munci. Sunt surprins de ceea ce s-a întâmplat. Am să-l sun pe președinte să-mi spună despre ce este vorba. Îmi sunt violate atribuțiile de antrenor. Se pare că lipsește respectul față de mine. Există un regulament de ordine interioară care va fi pus în aplicare și dacă jucătorii vor continua să nu vină la antrenamente o să-mi contactez avocatul să văd ce este de făcut”, a declarat Lopez Caro,.
Juan Ramon Lopez Caro a menționat faptul că, luni seară, a avut loc o ședință tensionată, dar nu s-a pus problema plecării sale: „Zilele acestea nu am vorbit de contractul meu cu domnul Porumboiu. Respect opiniile domnului Porumboiu. Nu se pune problema să renunț”.
Jucătorul formației FC Vaslui Daniel Pancu a declarat, miercuri, că el și coechipierii săi nu s-au prezentat la antrenamentul de miercuri dimineață deoarece au primit două zile libere de la finanțatorul Adrian Porumboiu.