Peste 37.000 de elevi și preșcolari din județul Vaslui, majoritatea din mediul rural, nu vor face cursuri, miercuri, din cauza drumurilor blocate de zăpadă care fac imposibilă deplasarea copiilor către școlile din orașe sau din comune, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Un număr de 310 unități de învățământ vasluiene, dintre care 285 de gimnazii, vor fi închise, miercuri, cu aprobarea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui, după ce conducerilor școlilor au anunțat că elevii și preșcolarii nu pot ajunge la cursuri.
Pe lângă școlile și grădinițele din mediul rural, cursurile vor fi suspendate și la șase licee din Vaslui, Huși, Negrești și Murgeni, precum și la patru licee din localități rurale.
„Din raportările făcute de școlile de structură, reiese că 37.793 de elevi și preșcolari nu vor merge miercuri la școală sau grădiniță, ceea ce reprezintă jumătate din efectivul total de elevi și preșcolari existent în județul Vaslui. Oricum, situația este mult mai bună decât cea de astăzi (n.r.- marți), când au fost deschise doar zece școli în mediul rural, precum și majoritatea unităților din mediul urban”, a declarat, marți, inspectorul general adjunct al ISJ Vaslui, Vasile Ursanu.
Conducerea Inspectoratului Școlar Vaslui nu exclude ca situația școlilor închise să se schimbe miercuri, în funcție de condițiile meteorologice, așa cum s-a întâmplat și marți, când se raportase închiderea a 16 unități, însă nu s-au făcut cursuri în 636.