Băiețelul de trei ani, dispărut marți după-amiază din comuna vasluiană Gherghești împreună cu verișoara sa de cinci ani, era mort de zece ore când a fost găsit de polițiști și se afla la 1,5 km distanță de locul unde a fost găsită fetița, transmite corespondentul MEDIAFAX.Potrivit prefectului județului Vaslui, Daniel Olteanu, băiatul a fost găsit de polițiști într-o poieniță.„Din păcate pentru băiețel nu s-a mai putut face nimic, acesta era deja mort când a fost găsit la 1,5 km distanță de locul unde a fost descoperită verișoara sa. Fetița este în stare bună, va fi transportată la spital pentru evaluarea stării de sănătate. Este speriată și nu se poate comunica cu ea”, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, prefectul județului Daniel Olteanu.