Vasilică Pușcașu (36 de ani), afaceristul arestat în baza unui mandat european emis de autoritățile din Austria, a fost transportat, ieri, din arestul poliției la Spitalul Județean Suceava, unde a rămas internat pentru a fi operat de hernie de disc.
Starea lui Pușcașu ne-au declarat surse medicale este critică, fiind neaparată nevoie de o intervenție chirurgicală, în caz contrar riscând să rămână paralizat.
Încă de acum câteva zile, așa cum relatam în exclusivitate în Monitorul de Suceava, Pușcașu a acuzat dureri de spate, fiind în imposibilitatea de a se deplasa.
Apropiții afaceristului susțin că acesta a fost nevoit să facă mai multe cereri către conducerea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, pentru a fi dus, sub escortă, la spital să-și facă un RMN.
Vasilică Pușcașu a fost operat pe data de 10 ianuarie a.c., de hernie de disc, la o clinică privată din București, iar medicii i-au pus în vedere că nu are voie să facă efort fizic timp de două săptămâni și să meargă cu mașina pe distanțe mai mari de 100 de kilometri în poziția șezut.
O zi mai târziu, ofițeri din Austria au venit special la Suceava, pentru a se asigura că Pușcașu ajunge după gratii și vor demara procedurile de extrădare. După-amiază l-au încătușat, însă până seara era liber, întrucât magistrații Curții de Apel Suceava au respins propunerea de arestare preventivă făcută de procurori, hotărând să-l cerceteze în stare de libertate până pe 20 ianuarie a.c., când urma să se judece cererea de predare către autorităție austrice.
Procurorii au făcut recurs, iar acesta s-a judecat pe 17 ianuarie la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Instanța supremă a menținut mandatul de arestare preventivă
Pușcașu era în drum spre casă, aproape de ieșirea din București, când mașina în care se afla a fost trasă pe dreapta, afaceristul fiind anunțat că a fost emis un mandat de arestare pe numele său de către Înalta Curte. Afaceristul a fost urcat în duba poliției și adus până la Suceava, unde a fost încarcerat. Drumul cu pricina, în poziția șezut, a fost cel care, susține omul de afaceri, a dus la complicații post operatorii.
„În zilele următoare am avut dureri foarte mari la coloană, iar din data de 21 ianuarie piciorul stâng îmi este amorțit, nu îl mai am simt și am o durere insuportabilă, nu mă mai pot deplasa”, scria Pușcașu în cererile trimise mai marilor poliției sucevene.
Abia marți, 24 ianuarie, a fost dus la spital, pentru un RMN, iar concluziile medicilor au fost că pacientul cu cătușe suferă într-adevăr de hernie de disc.
Chiar în ziua următoare, miercuri, Vasilică Pușcașu a fost transportat la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde s-a judecat cererea privind excepția nelegalității punerii în aplicare a mandatului de arestare.
Ieri dimineața, instanta supremă a dat verdictul: a respins cererea ca nefondată, menținând astfel decizia de încarcerare a lui Pușcașu.
Astăzi, la Curtea de Apel Suceava este al doilea termen în procesul privind extrădarea omului de afaceri, însă este foarte posibil să se dea o amânare și să se stabilească un nou termen, până când starea de sănătate a acestuia se va îmbunătăți.
Până atunci, Vasilică Pușcașu rămâne cel mai păzit pacient din Spitalul Județean având „colegi” de salon mascați ai poliției, care nu lasă pe nimeni, în afara cadrelor medicale, să se apropie de pacientul lor.
Ce acuzații îi aduc austriecii
Pe numele lui Vasilică Pușcașu a fost emis un mandat european de arestare de către Parchetul din Wiener Neustadt (Austria) pentru două jafuri cu mână armată care au avut loc pe 1 și 7 aprilie 2005. Acuzațiile sunt că Vasilică Pușcașu și o femeie (a cărei identitate nu a fost menționată de autorități), ambii mascați, ar fi intrat în două sedii de bănci austriece, unde i-au amenințat pe angajați cu pistolul, iar apoi au fugit cu aproape 335.000 de euro.
Cel mai păzit pacient
Vasilică Pușcașu s-a mutat cu tot cu mascați la spital
