Anchetă stângace

Vasilică Pușcașu, absolvit de vină într-un dosar în care doi dintre partenerii săi de afaceri au fost retrimiși în judecată



Vasilică Pușcașu
Vasilică Pușcașu

Omul de afaceri sucevean Vasilică Pușcașu, eliberat recent din închisoare după ce a ispășit o condamnare pentru jafuri armate în Austria, a primit ordonanță de clasare într-un dosar în care aceiași procurori l-au trimis în judecată pentru infracțiunea de înșelăciune. Este vorba de materiale de construcție neachitate unei firme, marfă ce a fost folosită la finisarea unuia din blocurile ridicate de omul de afaceri sucevean Vasilică Pușcașu.
În octombrie 2016, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava anunța trimiterea în judecată a trei inculpați în acest dosar: Vasilică Pușcașu și soții Corneliu Severin și Panseluța Sofian. Respectivul dosar a ajuns pe rolul Tribunalului Suceava, magistrații de aici restituind dosarul procurorilor, pentru refacerea actului de sesizare a instanței. Cu alte cuvinte, judecătorii au stabilit că dosarul are lacune, iar ancheta trebuie refăcută.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a reluat cercetările, iar ieri a transmis că a dispus retrimiterea în judecată a soților Sofian. Față de Vasilică Pușcașu s-a dispus clasarea. Așadar, fapta de înșelăciune imputată în 2016 a dispărut la recercetare.
Ancheta cu traseu sinuos și opinii total diferite, inclusiv între procurori
Această anchetă a avut un traseu sinuos, cu opinii total diferite, inclusiv între procurorii de la aceeași unitate de parchet. Inițial, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nu au trimis pe nimeni în judecată. În februarie 2016 însă, prin ordonanța prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, s-a dispus redeschiderea urmăririi penale, fapt admis ulterior, în luna mai 2016, și de Tribunalul Suceava. A urmat prima trimitere în judecată, ancheta întoarsă de judecători, și noua trimitere în judecată, doar a soților Sofian.
Materiale de construcții pentru blocurile lui Pușcașu, neachitate și omise de la plata TVA
Din scenariul conturat de procurori, care urmează să fie confirmat sau nu de instanțele de judecată, rezultă că principalii autori în această înșelăciune au fost Corneliu Severin Sofian și Panseluța Sofian. Primul în calitate de asociat și administrator al firmei Sopi Construct Suceava, iar a doua în calitate de director general, cu drept de semnătură în derularea activităților comerciale. Societatea avea ca obiect principal de activitate construcția de clădiri civile și comerț cu ridicata al materialelor de construcții, astfel că a avut relații de colaborare cu firma lui Vasilică Pușcașu, SC Kamer Build Company Suceava.
Procurorii au arătat că, în luna martie 2009, Panseluța Sofian s-a prezentat la sediul unei societăți din Suceava, însoțită de Vasilică Pușcașu, pe care l-a prezentat ca fiind proprietarul unui bloc nou construit în cartierul George Enescu, pentru care aveau nevoie de materiale în vederea realizării finisajelor interioare. Lucrările urmau să fie făcute de firma soților Sofian, pentru firma lui Pușcașu.
În baza acestei înțelegeri, firma păgubită a livrat mărfuri care, au arătat procurori, nu au fost evidențiate în contabilitatea societății familiei Sofian.
Din anchetă a rezultat că firma familiei Sofian se confrunta cu probleme mari financiare la data încheierii contractului pentru livrarea de materiale de construcții și se afla în imposibilitatea de a efectua plăți. Așa s-a ajuns la emiterea de file CEC fără acoperire.
Ulterior, inculpata Sofian Panseluța ar fi refuzat să primească facturile emise de societatea păgubită, aferente operațiunilor comerciale, și implicit să efectueze plata la care se angajase inițial.
Care sunt prejudiciile imputate celor doi soți
Societatea furnizoare este prejudiciată în acest caz cu suma de 57.333 de lei.
În urma efectuării inspecției fiscale de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava – Activitatea de inspecție fiscală, s-a stabilit că relațiile comerciale derulate între cele două firme nu au fost evidențiate de societatea soților Sofian.
Consecința fiscală stabilită de către organul de control fiscal a fost sustragerea de la plata către bugetul de stat a TVA în sumă de 10.070 lei, prejudiciul nefiind recuperat.
Procurorii au anunțat că nu au avut pe ce pune sechestru în acest dosar.
De remarcat și faptul că au trecut nouă ani de zile de când au fost comise presupusele infracțiuni, iar un verdict în acest dosar este încă departe.
Dosarul a fost înaintat la Tribunalul Suceava, spre judecare.
Cei doi soți se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o decizie definitivă a instanțelor de judecată.
Condamnat pentru jafuri în Austria, trimis în judecată de DNA
Omul de afaceri Vasilică Pușcașu, scăpat „curat” din acest dosar, a fost acuzat și condamnat pentru că a comis două jafuri cu mână armată în Austria. Este vorba de jafuri la două bănci, fapte comise cu mare violență. Angajații băncilor au fost obligați, sub amenințarea armelor, să deschidă seifurile în care se aflau banii. Suceveanul a primit o condamnare la 12 ani de închisoare, însă prin transferul din penitenciarele din Austria în România acesta a scăpat de doi ani de închisoare, rămânând cu executarea unei pedepse de zece ani de închisoare. El a beneficiat și deeliberarea condiționată, astfel că la finele anului trecut a revenit acasă.
Vasilică Pușcașu mai are însă un dosar în care este trimis în judecată de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Suceava. Este vorba de dosarul privind asfaltări cu bani europeni, în care este trimis în judecată și omul de afaceri Vasile Florea.
Pușcașu, în calitate de director și administratorul în fapt al SC Kamer Build Company SRL Suceava, este acuzat de comiterea a două infracțiuni, complicitate la evaziune fiscală și participație improprie la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.



Recomandări

S-a răzbunat pentru că a fost concediat și a alimentat în interes propriu aproape 5.000 de litri de motorină

S-a răzbunat pentru că a fost concediat și a alimentat în interes propriu aproape 5.000 de litri de motorină
S-a răzbunat pentru că a fost concediat și a alimentat în interes propriu aproape 5.000 de litri de motorină

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina