Senatorul PSD Olguța Vasilescu a declarat, joi, că formațiunea social-democrată este pregătită să sesizeze organismele internaționale, respectiv CEDO și Curtea Europeană de Justiție, dacă CC va respinge sesizările cu privire la neconstituționalitatea măsurilor de austeritate.
„Juriștii PSD sunt pregătiți pentru a se adresa CEDO și, ulterior, Curții de Justiție a Uniunii Europene. Dacă vom constata că nu mai putem aștepta soluții constituționale, democratice și independente de factorul politic, nu ne mai rămâne decât să ne adresăm organismelor europene”, a precizat Olguța Vasilescu, într-o conferință de presă.
Ea a arătat că PSD consideră că decizia Curții Constituționale (CC) trebuie să fie favorabilă sesizării social-democraților, o decizie contrară fiind luată în cazul în care se exercită influențe politice asupra acestei instituții.
„Azi, Curtea Constituțională dă examenul de independență față de Traian Băsescu și Guvernul său. Specialiștii noștri sunt pegătiți pentru sesizarea organismelor internaționale”, a spus Olguța Vasilescu.
Curtea Constituțională discută, joi, sesizările Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) și ale parlamentarilor privind neconstituționalitatea măsurilor de austeritate ale Guvernului.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Moldovan, a depus, în 16 iunie, la Curtea Constituțională, împreună cu un grup de parlamentari social-democrați, sesizarea referitoare la neconstituționalitatea legii pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea, privind măsurile de austeritate.