Vasilescu, despre declarația lui Băsescu: Guvernatorul BNR a fost și prim-ministru



Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a fost și prim-ministru, a menționat Adrian Vasilescu, consilier al șefului băncii centrale, solicitat de MEDIAFAX să comenteze declarația președintelui Băsescu privind neasumarea de către oficialii BNR a unor funcții precum cea de premier sau ministru al Finanțelor.
Vasilescu s-a limitat doar la această precizare.
Mugur Isărescu a fost premier din decembrie 1999 până în noiembrie 2000, când a candidat la Președinție, însă a obținut în primul tur de scrutin doar 9,5% din voturi.
Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, la RRA, că „BNR este un continuu profesor”, dar niciunul dintre oficialii instituției nu și-ar asuma răspunderea de ministru al Finanțelor sau de prim-ministru, șeful statului apreciind că „una e să dai lecții și alta e să vii în arenă”.