Senatorul PSD Lia Olguța Vasilescu spune că la Senat a fost primită, în urmă cu două luni, o scrisoare din partea unor congresmeni americani care cereau ca la dezbaterea Legii educației să nu se renunțe la autonomia universitară, „principiu” la care s-a renunțat prin promulgarea noului act normativ.
Parlamentarul PSD Lia Olguța Vasilescu a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că decizia de constituționalitate a Legii educației „demonstrează” că magistrații Curții Constituționale se încurcă „în propriile decizii politice”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Ieri (marți – n. r.), Curtea Constituțională a dat o altă decizie care anulează primele două de anul trecut. Practic, ni se demonstrează încă o dată faptul că această Curte Constituțională a început să se încurce din ce în ce mai mult în propriile decizii politice. Dacă anul trecut angajarea răspunderii pe Legea educației nu se putea face pentru că era o lege similară în Parlamentul României în dezbaterea Senatului, iată că ieri (marți – n. r.) nu au avut niciun fel de problemă să o declare constituțională aceeași angajare a răspunderii”, a afirmat Lia Olguța Vasilescu.
Ea susține că în Pactul Național pe Educație (PNE) erau statuate opt principii, dintre care niciunul nu se află prins, în opinia senatorului PSD, în noua Lege a educației, promulgată de președintele Traian Băsescu.
„Președintele Traian Băsescu povestea ieri despre faptul că Mircea Geoană și-a pus semănătura pe PNE, pe care acum nu și l-ar mai respecta, contestând această lege. Dacă președintele României nu știe ce a semnat sau consilierii uită să îi aducă aminte, acolo au fost opt principii în PNE, nici unul respectat în această lege. Era normal să o contestăm”, a mai spus Lia Olguța Vasilescu.
Senatorul PSD susține că pierderea autonomiei universitare reprezintă între „cele mai grave aspecte” cuprinse în noua Lege a educației.
Lia Olguța Vasilescu susține că mai mulți congresmeni americani au solicitat, printr-o scrisoare adresată Senatului, să nu se renunțe la autonomia universitară.
„În urmă cu două luni, la Senat, am primit vizita unui fost ambasador al SUA în România, care a venit cu o scrisoare a mai multor congresmani americani prin care ne ruga să facem ceva să salvăm autonomia universitară pentru că legea, așa cum își angaja răspunderea actualul Guvern, renunță la acest principiu fundamental, ei spunând că, după zeci de ani în care a funcționat la ei autonomia universitară, au ajuns să aibă cele mai bune universități din lume. Noi am hotărât să renunțăm la acest principiu prin această lege pe care tocmai a promulgat-o Traian Băsescu”, a mai spus Lia Olguța Vasilescu.
Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, că este regretabil că primul semnatar al Pactului pentru educație, Mircea Geoană, a devenit adversar al Legii educației. Șeful statului a mai spus că este regretabil că Mircea Geoană, cel care a semnat primul Pactul pentru educație, a devenit adversar al Legii asumate de Guvern.
Președintele Traian Băsescu a semnat, marți, decretul pentru promulgarea Legii educației naționale, informează Administrația Prezidențială.
Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă atât sesizarea președintelui Senatului, Mircea Geoană, cât și pe cea formulată de 108 deputați PSD, PC și PNL, apreciind astfel că Legea educației este în acord cu prevederile legii fundamentale. Decizia a fost luată cu șapte voturi „pentru” și două „împotrivă”.
Curtea Constituțională arată, într-un comunicat de presă, că în ceea ce privește obiecția de neconstituționalitate formulată de președintele Senatului, cu majoritate de voturi, a constatat că este inadmisibilă.
În privința sesizării formulate de cei 108 deputați aparținând Grupului parlamentar al Alianței politice PSD+PC și Grupului parlamentar al PNL, Curtea, cu majoritate de voturi, a constatat că obiecția de neconstituționalitate referitoare la Legea educației naționale, fundamentată pe critici extrinseci, este inadmisibilă, se mai arăta în comunicatul CC.