Spitalul Suceava

Vasile Rîmbu le-a pus gând rău salariaților care nu corespund cerințelor



Vasile Rîmbu a preluat conducerea Spitalului Județean
Vasile Rîmbu a preluat conducerea Spitalului Județean

Destinele celei mai mari unități sanitare sucevene, Spitalul Județean de Urgență, au fost preluate, ieri, de Vasile Rîmbu, numit în funcția de conducere prin Ordin de ministru, în a doua jumătate a lunii noiembrie. În prima sa zi de lucru, Rîmbu a avut o întrevedere cu membrii comitetului director, împreună cu care a stabilit pașii de urmat în vederea atingerii obiectivelor pe care și le-a propus de la preluarea mandatului.
„Am solicitat managerului financiar contabil, de resurse umane și medical un inventar al atribuțiilor și lucrărilor pe care le au, precum și propuneri pentru ducerea lor la îndeplinire. Vreau să analizez la ce nivel se află veniturile și cheltuielile spitalului pe ultimele 11 luni. Mi-am propus inclusiv o analiză a situației financiare pe fiecare secție în parte, iar după ce vom identifica punctele tari și punctele slabe, vom căuta și posibilitățile de îmbunătățire a activității”, a spus noul director.
Vrea să reducă cheltuielile de orice fel
Vasile Rîmbu a apreciat că Spitalul Suceava are o imagine pozitivă, „fiind foarte bine cotat la nivel național” și a precizat că intenționează să îmbunătățească actualii parametri.
„Legat de aceste priorități, vom acționa cu întregul comitet director pentru asigurarea resurselor necesare, și mă refer la cele materiale, umane și financiare, pentru ca obiectivul de îmbunătățire a calității actului medical să fie serios susținut”, a spus noul șef al celei mai mari unități sanitare din județ.
El a menționat că, prin prisma actualei crize economice mondiale, una dintre priorități o reprezintă reducerea cheltuielilor de orice fel, dar a adăugat că măsura va fi aplicată astfel încât să nu afecteze bunul mers al activității.
Vasile Rîmbu a arătat că va face și o evaluare atentă a performanțelor obținute de fiecare angajat în parte, iar salariații care nu îndeplinesc cerințele vor fi redistribuiți în alte sectoare. Totodată, el a subliniat că unul din planurile imediate vizează finalizarea într-un timp cât mai scurt al procesului de securizare a unității, astfel încât accesul în incintă a persoanelor neautorizate să fie restricționat.
Dornic să schimbe imaginea „de bazar” a spitalului
„E prea multă aglomerație în spital, care are pur și simplu o imagine de bazar”, a punctat Vasile Rîmbu, adăugând că se va înscrie la cursul de management sanitar cu prima ocazie, astfel încât până la organizarea concursului pe post, de către ministerul de resort, să îndeplinească și această cerință.
Vasile Rîmbu este absolvent al Facultății de Științe Economice. Și-a început activitatea ca economist la actuala societate comercială Mobstrat Suceava, iar în perioada 1991 – 2004 a fost comisar șef adjunct și respectiv comisar șef al Gărzii Financiare. Din 2004 și până la numirea sa la conducerea Spitalului Suceava a fost director executiv adjunct al Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava.




Recomandări

Exercițiul de mobilizare a rezerviștilor nu este „un semn de neliniște”, ci expresia unei țări „care vrea să fie în pace”, a transmis primarul Rîmbu, de Ziua Armatei

Exercițiul de mobilizare a rezerviștilor nu este „un semn de neliniște”, ci expresia unei țări „care vrea să fie în pace”, a transmis primarul Rîmbu, de Ziua Armatei
Exercițiul de mobilizare a rezerviștilor nu este „un semn de neliniște”, ci expresia unei țări „care vrea să fie în pace”, a transmis primarul Rîmbu, de Ziua Armatei

Primăria Vatra Dornei a finalizat construcția unui nou corp de clădire pentru Liceul Tehnologic „Vasile Deac”

Noul corp de clădire al Liceului ”Vasile Deac” dispune de mai multe laboratoare pentru învățământul tehnologic
Noul corp de clădire al Liceului ”Vasile Deac” dispune de mai multe laboratoare pentru învățământul tehnologic