Venirea la putere a USL-ului a produs o modificare importantă în structura de conducere a Clubului Sportiv Municipal Suceava. Astfel, locul Valerică Gherasim, cel care a condus destinele grupării sucevene în ultimii 8 ani, a fost luat de Vasile Băițan. Noul director va împlini 51 de ani luna viitoare și a ocupat în ultimii 8 ani funcțiile de administrator, director adjunct și referent în cadrul CSM Suceava. „Eu nu sunt genul de om care îmi place să ies în față, prefer să las faptele să vorbească pentru mine. Ca priorități imediate, trebuie să facem toate demersurile pentru a deschide cantina și hotelul, dar și să efectuăm reparațiile care se impun la debarcaderul de la Fălticeni. Din punct de vedere sportiv este obligatoriu să obținem rezultate foarte bune, pentru că până la urmă acesta este lucrul cel mai important”, a declarat Vasile Băițan.
Rămas în cadrul clubului pe postul de director adjunct, Valerică Gherasim spune că va acorda tot sprijinul său noii conduceri. „Sunt sigur că vom colabora foarte bine, așa cum s-a întâmplat și în ultimii 8 ani. Ca lucrurile să meargă bine într-un club, este obligatoriu ca oamenii din conducere să fie pe aceeași lungime de undă”, a precizat Valerică Gherasim.