Declarație

Vasile Astărăstoae: „Trebuie să păstrăm relația autentică dintre medic și pacient, nu dintre furnizor și consumator”



Vasile Astărăstoae
Vasile Astărăstoae

Prezent la cea de-a VI-a ediție a Zilelor Medicale ale Sucevei, președintele de onoare al evenimentului, medicul fălticenean Vasile Astărăstoae, a vorbit în cadrul festivității de deschidere despre evoluția relației medic – pacient, medicina socială, dar și despre tema conferinței – patologia infecțioasă.
Referitor la relația dintre medic și pacient, Astărăstoae a declarat că aceasta trebuie să fie autentică și să se bazeze pe empatie.
„Cu bună știință se încearcă desacralizarea relației medic – pacient. Inclusiv manipulări semantice și legislative. Nu mai vorbim de medic și pacient, ci de furnizor de servicii medicale și consumator de servicii medicale, ca și cum acel om care se află la nevoie ar dori să consume, se induce această idee. Și îl dirijăm pe pacient că trebuie să se îndoape cu medicamente. Că medicamentele fac minuni, dar nu este așa”, a declarat Astărăstoae.
Fostul președinte al Colegiului Medicilor România a amintit despre faptul că medicii sunt constrânși să acorde mai mult timp „ghidurilor și protocoalelor”, în detrimentul pacienților, birocrația afectând activitatea medicului și consumând o bună parte din timpul acestuia.
„Și mai vorbim despre relații contractuale. Ghidurile și protocoalele sunt mai ceva decât biblia. Lași pacientul să moară că trebuie să respecți protocolul. Dacă încalci protocolul, vin tot felul de persoane din instituții și încep să-ți explice că ai avut un interes”, a punctat medicul.
Cu toate acestea, Astărăstoae a prezentat câteva date dintr-un sondaj de opinie recent, potrivit căruia populația din România are o percepție bună despre medici, indicând că aceștia sunt pe locul 3 într-un top al încrederii, după biserică și armată.
Cât privește percepția plăților informale, 2% dintre cei care au fost chestionați au spus că au fost condiționați să dea plăți informale, însă peste 30% au menționat că așa au simțit.
„Singurul lucru de care se plângeau cei care au răspuns la sondaj se referea la timpul care le era alocat de medic”, a precizat Astărăstoae.
Potrivit unei lucrări de doctorat, un medic român rezistă, în medie, 45 de secunde să-și asculte pacientul fără să-l întrerupă, un medic american rezistă 18 secunde, un medic din Marea Britanie – 21 de secunde, unul din Israel – 12 secunde.
„La o medie de 45 de secunde, cred că medicina românească și-a păstrat acest caracter de empatie față de pacienți. Pacientul nu este un obiect, ci este un om în suferință”, a mai punctat medicul în discursul său.
Din anul 2000 au apărut 25 de boli infecțioase
„Patologia infecțioasă – mereu actuală în practica medicală” a fost tema propusă în acest an de organizatorii Zilelor Medicale ale Sucevei.
Astărăstoae a precizat că patologia infecțioasă este un domeniu în care toată lumea se pronunță, „dar nimeni nu vede ce este în realitate”.
„Medicina socială a avut o viziune optimistă într-un secol pesimist – secolul XX. În secolul XX au fost cele mai abjecte experiențe pe om desfășurate de medici. Medicii au fost cei care și-au încălcat jurământul. Medicina socială ne spunea că secolul XX este sfârșitul pandemiilor. Variola era eradicată, tuberculoza va fi în scădere, poliomielita va fi eradicată. Multe boli infecțioase nu vor mai apărea. Care este realitatea?”, a arătat medicul.
Acesta a completat că din 2000, au apărut 25 de boli infecțioase. Tuberculoza este în creștere inclusiv în țările dezvoltate, mortalitatea infantilă la fel, poliomielita nu a fost eradicată, iar până în 2030 – 2040 antibioticele își vor pierde eficiența.
„Au apărut bacterii rezistente, au apărut varietăți care au o expresie în vivo și altă expresie în vitro și toate acestea datorită idolatrizării metodelor și pieții, competiția pe piață, numărul mare, aproape imposibil de reținut de către medici”, a mai adăugat Astărăstoae.
Peste 600 de participanți
Peste 600 de specialiști din țară și din străinătate, medici reputați în domeniul patologiei infecțioase și nu numai, au confirmat prezența în cadrul celei de-a VI-a ediții a Zilelor Medicale ale Sucevei, eveniment organizat de Colegiul Medicilor Suceava. Evenimentul se desfășoară în perioada 11-13 mai.
„Astăzi este sărbătoarea medicinii sucevene, sărbătoarea medicilor din Bucovina și din Suceava. Suntem la a VI-a ediție și nu vrem să ne oprim aici. Am ales o temă deosebit de incitantă, foarte actuală și de interes general. Nu există specialitate care să nu fie interesată de patologia infecțioasă cu toate implicațiile și complicațiile ei. Sperăm ca lucrările și intervențiile domnilor profesori din țară să elucideze multe probleme”, a transmis în cadrul festivității de deschidere medicul Sorin Hîncu, președintele Colegiului Medicilor Suceava.



Joi au început Zilele medicale ale Sucevei
Joi au început Zilele medicale ale Sucevei
Vasile Astărăstoae
Vasile Astărăstoae


Recomandări

Finanțare de 8 milioane de lei pentru Spitalul Clinic de Urgență Suceava pentru achiziție de noi echipamente și aparatură medicală

Finanțare de 8 milioane de lei pentru Spitalul Clinic de Urgență Suceava pentru achiziție de noi echipamente și aparatură medicală
Finanțare de 8 milioane de lei pentru Spitalul Clinic de Urgență Suceava pentru achiziție de noi echipamente și aparatură medicală

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (1)

Percepția unora dintre pacienții internați la Spitalul Clinic din Suceava: cu șpagă ar fi beneficiat de mai multă atenție din partea cadrelor medicale

Percepția unora dintre pacienții internați la Spitalul Clinic din Suceava: cu șpagă ar fi beneficiat de mai multă atenție din partea cadrelor medicale