Vasile Andru, dascălul de înțelepciune și practică isihastă, omul cu chip luminos care mărturisește că s-a născut cu gena fericirii, ne propune și ne îndeamnă să citim cu luare aminte o cărticică de „Rugăciuni cu puteri vindecătoare”.
„Cei credincioși se vindecă mai repede”
Cei care vor deschide această carte marcată cu un „timbru” indicator care semnalează faptul că este vorba de o „lucrare de uz intern, ca material sprijinitor destinat Cercului de practică isihastă și studiul Filocaliei din București și filialelor din țară” se vor confrunta dintru-început cu un generic interogativ: „Există o medicină isihastă?”.
„În medicina holistică sau spirituală – ne spune autorul – se consideră că boala se datorează pierderii legăturii cu divinul, iar însănătoșirea este rezultatul restabilirii acestei legături”.
Parcurgând textul în continuare vom afla că boala este doar urmarea firească a ignoranței noastre, „că cei credincioși se vindecă mai repede”, că redescoperirea „Rugăciunii Domnești” activează în om „păstrătorii vieții”, iar „9 Fericiri” din Predica de pe Munte, repetate zilnic, „fortifică gândirea pozitivă și ard efectele negative, reciclându-le în putere”.
„Șapte reguli filocalice pentru restabilirea sănătății”
O secțiune a cărții ne prezintă cele „Șapte reguli filocalice pentru restabilirea sănătății”, reguli care „ne orientează și ajută să ne conectăm trupul direct la sursa spirituală a însănătoșirii”.
Enumerate doar, pentru că nu putem face mai mult în această scurtă prezentare a cărții, acestea sunt: 1 – Starea de bine mental grăbește refacerea fizică; 2 – Nu considera boala ca o pedeapsă pentru păcate; 3 – Boala nu trebuie privită ca o catastrofă, ci ca un prilej de introspecție, de liniște;
4 – Boala este un prilej de schimbare; 5 – Devii sănătos dacă îți dorești cu adevărat; 6 – Ajută-ți subconștientul să grăbească vindecarea; 7 – Pentru cei vrednici, un impas precum o boală poate să fie un prag inițiatic.
Vasile Andru ne prezintă apoi care este „Relația între păcate și boli” și ne oferă un îndreptar de „Vindecări miraculoase”, cu semnalarea câtorva simboluri salvatoare, de la cruce (simbol al mântuirii) și carte (care simbolizează mărturisirea), la toacă (chemare și mediere pământ-cer) și clopot (voce exterioară a bisericii).
*
În secțiunea dedicată practicilor isihaste, autorul formulează o serie de răspunsuri asupra unor firești întrebări, ne expune cele nouă moduri de a lupta cu nefericirea și selectează „câteva rugăciuni care au un răsunet particular în ființa noastră și produc mai lesne lucrarea vindecătoare”.
Încheiem cu ceea ce ne spune Vasile Andru despre rugăciunea isihastă (expusă pe larg într-un volum anterior intitulat „Isihasmul sau meșteșugul liniștirii”): un mare dar în căutarea de a afla „cum să ne purificăm, cum să ne iluminăm și cum să ne desăvârșim”.
