Varicele, nu doar o problemă estetică (II)



Varicele, nu doar o problemă estetică (II)
Varicele, nu doar o problemă estetică (II)

Ce este de făcut
Metodele de tratament în cazul varicelor diferă în funcție de stadiul bolii, dar și de opțiunile pacientului. Există două tipuri de tratament: conservator și curativ.
Tratamentul conservator presupune menținerea sistemului venos intact și încercarea de a echilibra circulația venoasă prin mijloace neinvazive. Numai că acestea se pot aplica în stadiile incipiente ale bolii. În primul rând, pacienții trebuie să evite statul prelungit în picioare, iar în perioadele de repaus să ridice membrele inferioare deasupra orizontalei. Când sunt nevoiți să stea în picioare, ei vor purta un ciorap elastic sau o fașă elastică. Pacienții mai trebuie să evite expunerea la căldură excesivă, băile fierbinți, sauna. O mare atenție vor acorda controlului greutății corporale. Femeile predispuse la varice vor evita utilizarea anticoncepționalelor, nașterea pe cale naturală. De asemenea nu este bine să poarte tocuri foarte înalte sau foarte joase.
Pentru stimularea circulației venoase pacienților li se recomandă mersul pe jos, gimnastica medicală, hidroterapia, dușurile tonifiante și odihna în pat.
În stadiile incipiente ale bolii, medicul poate prescrie medicamente flebotonice, hemoreologice sau anticoagulante.
CHIRURGIE. Tratamentul chirurgical presupune atât înlăturarea venelor varicoase, evitându-se astfel posibilitatea agravării bolii și apariția complicațiilor, cât și metode reconstructive. Cu ajutorul tratamentului chirurgical clasic se efectuează mici incizii și se extirpă venele varicoase. Tratamentul chirurgical reconstructiv presupune efectuarea unor intervenții de reconstrucție valvulară la nivelul venelor afectate. Astfel, se restabilește fluxul venos la nivelul venelor de calibru mare.
COMPLICAȚII. Cele mai frecvente complicații ale varicelor sunt dermatitele, ulcerul varicos, fistula cutanată (sângerare la nivelul unui vas varicos lezat). O complicație serioasă este tromboflebita varicoasă, care dacă este neglijată poate avea risc letal din cauza complicațiilor pulmonare.
FEMEI. Varicele apar mai frecvent la femei decât la bărbați. Studiile arată că boala afectează, în diferite stadii, 60%-65% dintre femei și aproximativ 30% dintre bărbați. Balanța înclină în favoarea femeilor pentru că ele prezintă factori de risc suplimentari: efectele perturbante ale sarcinii, modificările hormonale de la menopauză, utilizarea anticoncepționalelor. Varicele pot apărea la orice vârstă, există chiar și varice congenitale. În general, frecvența maximă de apariție a varicelor la femei este în jurul vârstei de 30 de ani (după sarcină), în timp ce la bărbați frecvența apariției crește după 40 de ani. Datele se referă la vârsta la care apar varicele, și nu la vârsta la care pacienții se prezintă la medic. Pentru că, de obicei, pacienții ajung la medic chiar și după zeci de ani de la declanșarea bolii.
LA MEDIC. Prima reacție pe care pacientul trebuie să o aibă după constatarea apariției varicelor sau a simptomelor precoce de insuficiență venoasă este prezentarea la medicul de familie. În cazul confirmării suspiciunii de boală este necesar un consult într-un serviciu specializat de chirurgie vasculară. În majoritatea cazurilor, un simplu consult este suficient pentru stabilirea diagnosticului de varice și a atitudinii terapeutice. Uneori există și situații când medicul specialist de chirurgie vasculară poate solicita investigații suplimentare (mai frecvent examen ecografic venos, flebografie).