Astăzi, în cea de-a 15-a zi a lui Gustar, când se face închinare, întru Cinstita Adormire a Maicii Domnului, Preacinstitei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioară Maria, la Casa de Cultură din localitatea Dornești, un adevărat „Ateneu cultural” care are o sală cu 400 de locuri, pictorul și graficianul Dan Cornel (foto), modestul dascăl de educație plastică și desen de la școala din Satu Mare (unde a realizat în cabinetele și sălile de clasă mai multe fresce tematice cu suprafețe de cca. 13-15 m.p.), deschide, la ora 16,00, o expoziție cu genericul „Variațiuni grafice”. Cele 25 de lucrări (care ilustrează lirica unor poeți ca Mihai Eminescu, Nicolae Labiș…) sunt rezonanțele plastice ale unui creator sensibil și chibzuit, un ardelean care nu se lasă înfrânt de nici un fel de opreliști, al cărui destin ciudat, de a pleca din județul Satu Mare spre a ajunge într-un sat cu nume identic de lângă Rădăuți, rămâne un semn pe care încă nu l-am decriptat. Cel care „a dat viață centrului comunei Dornești”, cum spunea primarul localității, pentru că l-a înviorat cu o serie de lucrări cum este monumentala frescă intitulată „7 arte – Ploaia de stele”, impresionantă nu doar prin dimensiune (cca. 30 m.p.) ci și prin viziune compozițională, cu care a decorat foaierul Casei de Cultură, va fi prezentat astăzi celor care vor participa la vernisaj de artistul plastic sucevean Anghel-Vasile Siminiuc.






