Ministrul Lucia Varga, a declarat, marți, că principala modificare a Codului Silvic are în vedere trecerea de la vânzarea lemnului estimat la vânzarea lemnului măsurat, noul cod și alte cinci acte normative urmând să fie aprobate de Guvern până la sfârșitul lunii august.
„La preluarea mandatului meu, am realizat o analiză a situației tăierilor pădurilor din România, fiind alarmată de numărul mare de sesizări și reclamații. Am descoperit că tăierile ilegale de lemn sunt un fenomen la nivel național, lucru de altfel confirmat și de către raportul Curții de Conturi din martie”, a mai spus Lucia Varga, care a precizat că a constatat „cu tristețe că pădurile au fost lăsate la îndemâna hoților”.
Ministrul delegat a precizat că printre principalele cauzele identificate ca fiind la baza acestui fenomen se numără legislația „defectuoasă, care de multe ori a fost modificată pentru a permite furtul de lemn”, dar și existența unor instituții de control și administrare „ineficiente, care au închis ochii la furtul de lemn”.
Având în vedere cauzele care au dus la fenomenul tăierilor ilegale de lemn, Varga a precizat că a urmărit modificarea legislației, pachetul legislativ care urmează să fie prezentat Parlamentului, după aprobarea de către Guvern, conținând noul Cod Silvic și alte cinci legi subsecvente.
„Principala modificare a Codului Silvic se referă la interzicerea vânzării lemnului «pe picior», cu alte cuvinte, se trece de la vânzarea lemnului estimat la vânzarea lemnului măsurat”, a precizat Lucia Varga, arătând că în toate țările europene, cu excepția Franței și a României, lemnul se vinde la cantitate măsurată, nu estimată.
O altă lege are în vedere modificarea și completarea Legii nr. 171 privind stabilirea contravențiilor silvice.
Potrivit ministrulu delegat, prin acest act normativ se sancționează noi fapte contravenționale și se mărește cuantumul contravențiilor silvice de două până la cinci ori, pentru 27 de fapte contravenționale.
O altă lege avută în vedere este cea a statutului personalului silvic, care stabilește foarte clar cazurile de incompatibilitate, după ce s-a observat că o mare parte a angajaților silvici lucrau la stat, însă, după finalizarea programului de opt ore, continuau să muncească pentru afacerile private pe care le dețineau și care care aveau legătură cu exploatarea lemnului. În urma modificărilor preconizate, angajații silvici vor fi nevoiți să aleagă unde urmează să lucreze.
„Din păcate, am constatat în teritoriu că există situații în care angajații silvici la ocoale private sau de stat păzeau ziua pădurea, iar după cele opt ore de program aveau firme de exploatare de transport a lemnului și, practic, tăiau pădurea. Nu poți să și păzești pădurea și să o și tai în același timp”, a mai spus Lucia Varga.
Un alt act legislativ are în vedere proveniența, circulația și comercializarea materialului lemnos, modificările legislative având în vedere atât clarificarea legislației, cât și precizarea foarte exactă a modului în care masa lemnoasă este introdusă pe piață.
Astfel, avizele de însoțire a lemnului vor fi eliberate de către administrator, și nu de societățile care exploatează masa lemnoasă, adică nu vor fi 9.000 de agenți economici care își întocmesc avizul pentru lemnul tăiat, ci vor exista cel mult 450 de administratori, care sunt, de fapt, și șefi de ocoale, care vor întocmi aceste documente de însoțire a lemnului.
„Odată cu introducerea acestui regulament, sperăm să diminuăm și mai mult furtul de lemn, pentru că știm că în Romănia se fură cu acte”, a explicat Varga.
Potrivit ministrului delegat, cel de-al cincilea act normativ este hotărârea de Guvern pentru reorganizarea inspectoratelor silvice, instiutuții care, potrivit ministrului, „încă nu sunt suficient de eficiente”.
Lucia Varga a mai arătat că au fost elaborate normele necesare acordării compensațiilor pentru proprietarii de păduri care dețin proprietăți în parcurile naturale, în ariile protejate, și care nu și-au putut exercita dreptul de proprietate din motive de constrângeri legislative europene.
Ministrul delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură, Lucia Varga, a explicat că măsurile legislative, respectiv trei legi și trei hotărâri de guvern, se află în circuitele de avizare, astfel încât, până la sfârșitul lunii august, să poată fi aprobate în Guvern, iar cele trei proiecte de legi să poată intra apoi spre dezbatere și aprobare în Parlament.