Pentru ziaristul de sport, se știe că perioada cea mai grea din an este vara, atunci când mai toate sporturile, și în primul rând fotbalul, dormitează de crezi că sunt în moarte clinică. De bine, de rău, tot mai prinzi vreun amical sau chiar ceva meciuri oficiale în preliminariile cupelor europene. Aparent, și iarna ar fi cam la fel, cu mențiunea că totuși englezii joacă până și în ajunul Crăciunului sau de Anul Nou, așa că tot mai găsești câte ceva de comentat. Ei bine, săptămâna asta, de parcă nu mi-ar fi de ajuns că colegul meu de rubrică, Gabi Manță, și-a luat un mini-concediu, rămânându-mi mie să scriu zilnic, s-a mai întâmplat să fie și cea mai seacă săptămână din toți cei 26 de ani de când scriu despre sport. Nu numai că fotbalul din prima ligă s-a întrerupt peste tot în lume (că se joacă preliminarii de Mondial pe toate continentele) dar, lucrul dracului, nici în celelalte sporturi n-a fost niciun pic de activitate: turnee de tenis de mâna a treia, handbal doar intern, rugby-ul doar s-a pregătit, și el, pentru ceva teste internaționale, nici măcar snooker-ul din Champions’ Tournament n-a fost televizat, deși erau acolo toți, inclusiv Ronnie și Judd. Deși Lăsatul Secului e abia săptămâna viitoare, în sportul mondial această sărbătoare (!?) s-a produs cât a fost săptămâna asta de lungă. Culmea e că nici meciurile de Mondiale n-au avut loc până aseară, iar ora la care predau articolul la ziar nu mi-a permis să comentez nici meciul de la ora 19.00, Armenia – Muntenegru. Curat ghinion. Așa că în mijloc de noiembrie m-am simțit că în toiul verii. De neînțeles este de ce nu s-a programat în România măcar o etapă intermediară din Divizia B, dacă tot era așa o secetă. În sfârșit, mă declar fericit că această săptămână de veritabil coșmar se încheie azi, și sper că la ora când citiți confesiunea mea de aici, avem motive de bucurie cu toții. Fiindcă dacă ne prinde primăvara măcar pe locul 2, nu mai am niciun dubiu în privința calificării.