Vânzările de bere din România au urcat anul trecut cu 17,7%, la 20,6 milioane de hectolitri, potrivit estimărilor Patronatului Societăților Independente Producătoare de Bere din România.
Din totalul vânzărilor, circa 15,75 milioane de hectolitri au fost obținute de companiile multinaționale (Heineken România, Ursus Breweries, InBev România și United Romanian Breweries Bereprod), 3,5 milioane de hectolitri au fost livrați de Bere Mureș și European Food, iar livrările micilor producători s-au ridicat la 1,35 milioane de hectolitri.
„Consumul de bere a ajuns la media de 100 de litri pe an de locuitor, similar cu cel din țările europene, fără țările unde preponderent este consumul de vin, astfel că în 2008 nu vor mai crește mult”, a declarat, luni, într-o conferință de presă, directorul general al patronatului, Vifor Verșescu.
Potrivit lui Verșescu, companiile multinaționale nu vor înregistra în acest an creșteri mai mari de 5-7%, piața putând să înregistreze un avans de maxim 15%.
Creșterea pentru anul 2008 este susținută și de intrarea pe piața berii a producătorului de apă minerală și băuturi răcoritoare Romaqua, care va începe producția de bere la fabrica de la Sebeș, cu o capacitate de un milion de hectolitri pe an. Totodată, capacitatea de producție a Bere Mureș ar urma să avanseze cu 400.000 – 500.000 de hectolitri.
Verșescu a adăugat că vânzările micilor producători au scăzut anul trecut cu 3,2%, la 1,35 de milioane de hectolitri, ca urmare a livrărilor de bere bulgărească, a plecării românilor la muncă în străinătate din zonele unde micii producători consemnau vânzări, respectiv zonele rurale din sudul României, periferiile orașelor, dar și a dificultății acestora de a-și distribui produsele prin rețele internaționale de retail.
În cazul firmelor care au capacități de producție mai mici de 200.000 de hectolitri, scăderea în volum a vânzărilor s-a plasat anul trecut la 20%.
Potrivit reprezentanților Patronatului Societăților Independente, prețul berii ar putea crește în acest an ca urmare a majorării tarifelor la materii prime, având în vedere că malțul și hameiul din recolta aferentă anului trecut s-au scumpit, la malț prețul chiar dublându-se.