Vânzările Dacia au crescut anul trecut cu 12%, la 348.723 de autovehicule



Foto: MEDIAFAX
Foto: MEDIAFAX

Vânzările Dacia au crescut cu 12% anul trecut, de la 311.426 la 348.723 de autovehicule, iar cota de piață a constructorului român în Europa a urcat cu 0,3 puncte procentuale, la 1,6%, a anunțat luni grupul francez Renault, acționarul majoritar al companiei.
Dacia a vândut anul trecut 325.346 de autoturisme, în creștere cu 11,6%, și 23.377 de autovehicule comerciale ușoare, cu 17,9% mai multe decât în anul anterior.
În Franța, Dacia a avut anul trecut o cotă de piață de 4%, cu 1,6 puncte procentuale mai mult decât în 2009.
Grupul Renault a înregistrat în 2010 vânzări record de 2,62 milioane de autovehicule, în creștere cu 13,7%, de la 2,3 milioane în anul anterior. Toate cele trei branduri principale ale grupului, Renault, Dacia și Renault-Samsung Motors, au înregistrat majorarea volumului vânzărilor.
Totodată, grupul francez a avut creșteri de volum în toate regiunile geografice.