Plenul Senatului a adoptat, ieri, o propunere legislativă pentru modificarea Legii nr. 562/2004, prin care se autorizează instituțiile publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională să vândă personalului propriu unele locuințe de serviciu.
Inițiatorii proiectului de lege sunt senatorii PNL Norica Nicolai și Mihail Popescu și senatorul PRM Verginia Vedinaș.
Proiectul de lege a fost respins inițial de plenul Senatului.
Senatorul PRM Verginia Vedinaș, unul dintre inițiatori, a cerut reluarea votului, pe motiv că președintele de ședință, Doru Ioan Tărăcilă, a declarat în plen că legea are un aviz negativ din partea Guvernului, iar sub incidența acestui mesaj, senatorii au votat împotrivă.
Inițiativa legislativă a fost votată din nou la finalul ședinței de plen, fiind adoptată de data aceasta.
„La foarte multe inițiative legislative nu ne convine rezultatul votului, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să îl acceptăm”, a declarat Tărăcilă, nemulțumit că senatorii nu sunt atenți cum votează.
El i-a atenționat pe parlamentari că proiectul de lege are un raport de admitere din partea Comisiei de apărare. „Norica, ați făcut raport favorabil să vindeți casele militarilor și acum nu mai vreți”, i-a atras atenția Tărăcilă senatorului Norica Nicolai, care își părăsise scaunul în momentul votului.
Proiectul de lege adoptat de Senat modifică prevederile Legii 562/ 2004, care preciza la articolul 1 că se autorizează instituțiile publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională de a vinde personalului propriu unele locuințe de serviciu pe care acestea le au în administrare, la data intrării în vigoare a prezentei legi, și anume 12.12.2004.
Inițiativa legislativă va fi trimisă Camerei Deputaților, care va da votul final în acest caz.





