Vânzarea fermelor mici pe bucăți ar putea fi interzisă



Fermele mici ar putea fi vândute doar întregi, și nu pe bucăți, dacă Ministerul Agriculturii va reuși să modifice legislația privind piața funciară, așa cum și-a propus pentru următoarea perioadă.
„Cred că se impune o completare a Legii pieței funciare, astfel încât să nu se mai poată vinde fermele mici decât întregi, tocmai penru a nu mai împărți suprafețele”, a declarat, marți, într-o conferință de presă, ministrul Agriculturii Valeriu Tabără.
El vrea ca în viitor arendașii să aibă drept de preempțiune la vânzarea terenurilor pe care le exploatează. Ministrul a vorbit și despre penalizarea proprietarilor care nu își îngrijesc terenurile agricole.
„Eu nu exclud faptul ca la evaluarea suprafețelor neîngrijite să găsim foarte multe terenuri fără stăpân”, a mai spus ministrul.