„Vânzarea de beuturi sprituoase”



„Vânzarea de beuturi sprituoase”
„Vânzarea de beuturi sprituoase”

„Recrutările în districtul Sucevei”
„În 3 Decemvrie 1914 încep recrutările în districtul Sucevei. Se invită venerabilii păstori de suflete să îndeplinească, din acest motiv, fiecare în biserica din enoria sa, în ziua înainte de asentare, pentru cei care pleacă, sf. liturghie, împreună cu sânțirea apei spre întărirea lor sufletească; asemenea, la dorință, să-i mărturisească și să-i îngrijească cu sf. taine; totodată să ție la această ocazie și o cuvântare patriotică celor prezenți”.
„Viața Nouă”, Anul III, nr. 149, Noemvrie 1914.
„Vânzarea de beuturi sprituoase”
În comune cu locuitori până la 500 se poate conferi numai una concesiune pentru vândarea în detail a beuturi spirituoase arse; în comune mai mari se poate conferi câte o atare concesiune de câte 500 de locuitori…În comune însă, carile sunt adese visitate de streini, să nu se considere la aflarea numerului proporțional hotărât mai nainte profesiunile pentru adăpostirea streinilor pentru oferirea de bucate și cafea, la care vândarea de beuturi spirituoase arse ocupă numai un loc secundar…Excepțional poate guvernul provincial în casuri îndeosebi vrednice de considerațiune să deie atari concesiuni pentru vândarea în detail și peste numerul proporțional hotărât pentru comuna respectivă”.
„Revista Politică”, Anul II, nr. 12, Suceava, Noemvre 1887.



Recomandări