Decizia de a scoate la vânzare o casă veche, din lemn, situată în spatele Colegiului Național „Petru Rareș”, pe strada Gherasim Buliga, a stârnit discuții destul de dure în plenul Consiliului Local Suceava.
Principalul motiv îl reprezintă faptul că odată cu casa de 52 de mp este scos la vânzare și terenul aferent, de 119 mp, iar prețul stabilit de evaluator, de 6.136 de euro plus TVA, adică un total de 7.616 euro, este considerat de consilierii USL mult prea mic pentru un teren situat în buricul târgului.
Primarul Ion Lungu a spus că municipalitatea se confruntă cu o problemă, a locuințelor sociale dărăpănate, situație în care se încadrează și casa respectivă: “Oricând există riscul să cadă peste oamenii care locuiesc în ea. Primăria Suceava nu-și permite să construiască alte case în locul celor dărăpănate. Strategia noastră este să facem blocuri pentru locuințe sociale, iar aceste case care se prăbușesc, dacă le putem vinde este foarte bine, pentru că nu avem nici bani, nici posibilitatea să le reparăm”.
Deși nu au existat discuții împotriva proiectului, acesta a fost respins, cu 11 voturi „contra”, nouă „pentru” și trei abțineri.
Decizia l-a nemulțumit pe consilierul local Costel Tătăranu, care a întrebat care sunt motivele pentru care proiectul a fost respins, dacă nimeni nu a avut nimic de reproșat.
Replica a venit tăioasă din partea liderului social-democraților, Ovidiu Donțu:
“Ce vă nemulțumește, că stricăm o afacere PDL? Ce înseamnă locuință socială vândută? Cât de social este acel caz dacă are bani să cumpere casa?”.
Fostul viceprimar Viorel Seredenciuc i-a atras atenția să își aleagă cuvintele cu mai mare atenție: “Dacă este vreo probă că este afacere PDL, să fie pusă pe masă și să anunțăm organele statului. Haideți să ne abținem de la astfel de declarații electorale și de la aruncarea de acuze nefondate”.
În vreme ce unii consilieri au luat cuvântul pentru a le aminti colegilor că în raportul inspecției tehnice casa este prezentată drept un potențial pericol, cu structură de rezistență deteriorată, parțial putrezită și cu pereți înclinați, alții au
spus că în mod sigur există alții interesați să cumpere acel teren, care pe piața liberă ar valora mult mai mult.
Casa și terenul a căror vânzare a fost blocată de voturile USL au o suprafață de 52 mp, respectiv 119 mp, nu există alte racorduri la utilități decât la electricitate, încălzirea făcându-se cu sobe de teracotă. Fundația este de piatră, materialul de construcție folosit este lemnul, șarpanta este acoperită cu carton bitumat, pardoseala este de lemn și pământ tasat, iar starea fizică a casei este precară, conform inspecției tehnice. Casa, evaluată la 1.116 euro, este locuită de familia lui Tarzan Călărău, formată din patru persoane.
Valoarea terenului de 119 mp, stabilită de evaluator, este de 6.500 de euro.