Vânzare, dar să știm și noi!



Pentru că s-a încheiat perioada de transferuri și acum putem comenta concretul, nu povești nemuritoare, voi intercala un episod fotbalistic în serialul US Open. Prima constatare ar fi că niciuna dintre echipele care luptă pentru titlu în Liga 1 nu s-a întărit. Steaua a „scăpat” de tripleta Chipciu-Stanciu-Hamroun, aducând în schimb jucători ieftini de la CFR și Voluntari! Desigur, în prealabil se întărise mai mult prin slăbirea Astrei. Poate, de fapt aproape sigur, pentru campionatul nostru cel de toate etapele este suficientă și cârpeala. Doar că mai e o campanie europeană de purtat, acolo cu ce te prezinți? Și de ce n-ai aduce de pe acum jucători valoroși, permițând antrenorului să închege o echipă puternică cu care să forțeze grupele Ligii Campionilor la anul?! Păi nu, că asta ar însemna niște investiții acum, plus cheltuieli cu salariile, iar Becali are alte planuri cu banii de pe Chipciu și Stanciu. Este Gigi style, investiții numai după atingerea obiecivului, nu cumva să riște ceva înainte. El se bazează că va câștiga titlul și va avea misiune ușoară pe traseul campioanelor, numai că socoteala de-acasă rareori se potrivește cu aia din târg. Și, cu toate astea, tot se mai găsește câte unul care să-l laude pe Becali doar pentru că Steaua n-a pățit ca Rapidul sau alte echipe! De fapt, el a tot muls și încă mulge Steaua, iar din meseria lui măcar atât știe, că oaia care dă lapte nu se taie pentru carne.
Astra a reușit să-l repatrieze pe Budescu, care a și marcat, dar baza piramidei s-a cam subțiat și nu prea mai poate să-l susțină. Plus că în iarnă o va lua de la capăt cu ofertele irezistibile pentru Budescu și Alibec. La Dinamo deja s-au revoltat suporterii, astfel că Negoiță și-a cam încheiat perioada de miere. Din gură se trage la titlu, practic se vând titulari la prima strigare, doar pentru a mai ciuguli ceva. Iar de adus, abia de-acum încolo, că pentru jucători liberi de contract nu-i problemă cu limita de timp.
Din fotbalul european mi-au atras atenția două mutări mai ciudate. Prima este repescuirea lui David Luiz la Chelsea, pe o poală de bani mai mică decât aia pe care fusese vândut la PSG, dar tot mare în comparație cu ce mai înseamnă brazilianul, care nu e apreciat în campionatul englez din cauza simulărilor sale. Și a doua: știți unde a ajuns marele Balotelli, cel care ne amenința acum câțiva ani că va ajunge cel mai bun fotbalist din lume? La Nice!



Recomandări

Sorin Grindeanu și-a declarat susținerea pentru Gheorghe Șoldan în toate demersurile pentru ajutorarea comunităților afectate de inundații

Sorin Grindeanu și-e declarat susținerea pentru Gheorghe Șoldan în toate demersurile pentru ajutorarea comunităților afectate de inundații
Sorin Grindeanu și-e declarat susținerea pentru Gheorghe Șoldan în toate demersurile pentru ajutorarea comunităților afectate de inundații

Mario Fresh, Puya și Emilian, la „Murmura Fest 2025”, la Sucevița, eveniment susținut de CAR Învățământ Fălticeni

Mario Fresh, Puya și Emilian, la „Murmura Fest 2025”, la Sucevița, eveniment susținut de CAR Învățământ Fălticeni
Mario Fresh, Puya și Emilian, la „Murmura Fest 2025”, la Sucevița, eveniment susținut de CAR Învățământ Fălticeni