Predictibilitatea tenisului masculin a primit un pumn drept în nas. Semifinale cu favoriții 1 și 2, ambii eliminați! Vom savura, așadar, o finală proaspătă, de primăvară. Una cu valoare de simbol. Și-o vor disputa Nishikori și Cilic, și nici că se puteau găsi jucători mai diferiți. Îi separă 20 de cm și de aici stilurile complet distincte. Japonezul propune meciuri fizice, chiar legate în serie. Celebra anduranță a lui Djokovic a sfârșit prin a fi copleșită, iar sârbul nu i-a putut tăia macaroana prin servicii imparabile. Dar, dacă aceasta e calea, se poate spune că Nishikori a primit cel mai incomod adversal în finală. Marin Cilic a câștigat pentru prima dată împotriva lui Federer, dar a făcut-o în cel mai important meci al carierei, ceea ce sporește importanța victoriei. Și a făcut-o fără să beneficieze de un joc rău sau vreo cădere a ilustrului său adversar. Ce putea face Federer în fața unui adversar care returna ca Djokovic, ținea în raliuri ca Nadal și servea ca… el însuși?! Elvețianul a încercat toată gama de lovituri pentru a-l scoate din ale sale pe croat, dar pur și simplu jocul acestuia a fost monstruos. Cei aproape doi metri ai acestui jucător nu s-au reflectat deloc în deplasarea sa, pe care o remarcasem și la acel meci de 5 seturi cu Simon. Este ceva atipic în această mobilitate, parcă ar fi un baschetbalist de culoare!
Că acest moment ar reprezenta sfârșitul Big Four mi se pare mult spus. Este doar o confirmare a tendinței începută de Wawrinka, continuată de Tsonga cu acea victorie în serie la un turneu de Masters (Murray-Djokovic-Federer). Să nu uităm de Nadal, când i se cânta mai abitir prohodul, spaniolul se întorcea și mătura tot. Reduta sa este Roland Garros, căderea acesteia ar fi aidoma căderii Zidului berlinez. Tot la anul, Djokovic va fi ca o fiară la Open-ul australian, în timp ce Federer va da totul la Wimbledon. Tot respectul pentru acesta din urmă, care a suportat valul generației următoate, Rafa-Nole-Andy, iar acum este tot acolo pentru a înfrunta și valul noilor lupi tineri, Nishikori-Raonic-Dimitrov, chiar și acest Cilic, cu doar un an și jumătate mai tânăr decât Djokovic. Sper ca aseară să fi învins și Caroline Wozniacki, ceea ce ar anunța, într-adevăr, un 2015 pe cinste!