Septembrie… Nu reușesc să mă sustrag unei ușoare nostalgii, deși încep a scrie rândurile astea în zorii timpurii ai ultimei zile de vară, una care se întrezărește strălucitoare, parcă pentru a face și mai grea despărțirea. Cu toate că toamna e anotimpul meu, în ultima vreme am învățat să prețuiesc mai mult vara. Fie ea cu turnee finale sau fără!
Bogăția anotimpului o vom cunoaște mâine, la Constanța, loc numai bun pentru închiderea en fanfare a sezonului. A celui estival, desigur, fiindcă cel fotbalistic la nivel de națională abia se urnește. Gândeam că totul amorțește, dar… uite că mustul își cere drepturile. Să-i dăm un cep. Oricum suntem deja înțepați la limbă, i-am luat la miștouri pe bulgari prin presă cu bancuri de curs primar. Nu ăsta e râsul nostru, ci ăla de după meci. Și chiar dacă vecinii noștri n-or să fie legume pe teren, deși sunt vestiți pentru castraveții lor, eu unul sunt bântuit de încredere în ai noștri. Se va scorni un vânt galben, de toamnă, care îi va spulbera pe sudiști. N-am poftă să mă lansez acum în considerații tehnico-tactice, fiindcă de data asta simt și cred în ceea ce simt. Dacă ar fi să pomenesc un nume de jucător, acela ar fi al lui Dorinel Munteanu. După cum vedeți, cineva care nici măcar nu e în miezul evenimentelor. Dacă ne întrebam ce anume îl va opri pe micuțul mijlocaș din nesfârșita-i cursă, avem și răspunsul. Un necaz în familie. E posibil ca de aici să i se tragă sfârșitul carierei de tricolor, căci, se știe, Piți n-are mamă, n-are tată, n-are cumnat!
Dar să privim înainte cu bucurie și înapoi fără mânie. Chiar dacă vin ploile, soarele răsare, cum frumos spunea cineva, atunci când ne ridicăm privirea…
