„Dosarul” Adrian Severin va fi trimis la Comisia de Etică a PSD București, iar eurodeputatul va fi invitat la discuții, o decizie urmând să fie luată luni, a declarat, ieri, Marian Vanghelie, care a precizat că va propune excluderea din partid a acestuia „în funcție de decizia colegilor”.
Vanghelie a spus că Severin va fi invitat la discuții pentru a-și susține punctul de vedere, conform statutului. El a precizat că nu se poate lua o decizie referitoare la un membru de partid fără invitarea acestuia la audieri.
„Dacă nu răspunde invitației, e altceva”, a spus Vanghelie.
El a menționat că o decizie va fi luată luni.
Vanghelie a spus că va recomanda excluderea din partid a lui Severin în funcție de decizia colegilor.
Liderul PSD București a menționat că acest caz este unul complicat, cu implicații politice internaționale.
Statutul PSD prevede că excluderea unui membru din partid poate fi decisă atât pentru încălcarea Statutului, cât și pentru „activități” sau „comportamente” care aduc prejudicii partidului, situație în care se încadrează și cazul europarlamentarului Adrian Severin.
Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat pentru MEDIAFAX că i-a transmis o scrisoarea liderului organizației București, Marian Vanghelie, în care îi solicită începerea procedurii de excludere din partid a lui Adrian Severin, invocând decizia BPN de luni, cea a grupului PSD și a grupului S&D din PE.
Solicitarea formulată de conducerea PSD către organizația PSD București, de excludere din partid a europarlamentarului Adrian Severin, este semnată de Victor Ponta și Liviu Dragnea și face trimitere și la „amploarea mediatică” a cazului, potrivit textului obținut de MEDIAFAX.