Liga a V-a

Vânătorul Dorna Candrenilor și Viitorul Verești au promovat în Liga a IV-a

După ultima etapă disputată în cele două serii ale Ligii a V-a la fotbal, Vânătorul Dorna Candrenilor și Viitorul Verești au câștigat locul I și au promovat în Liga a IV-a.
Vânătorul Dorna Candrenilor a încheiat sezonul 2017/2018 cu o victorie, după ce s-a impus duminică, pe teren propriu, în fața celor de la Viitorul Stroiești, cu scorul de 4-1. La acest ultim meci echipa condusă de Dumitru Deac a primit diplomele, medaliile și trofeul pentru câștigarea seriei de vest a Ligii a V-a, de la reprezentantul Asociației Județene de Fotbal Suceava, Mihăiță Szekely.
În seria de vest s-au disputat numai trei meciuri în etapa a 24-a, deoarece Forestierul Falcău Brodina s-a retras din campionat, iar Steaua Dumbrăveni a anunțat că nu se prezintă în deplasare la Bunești.
Seria Vest – rezultatele din etapa a 18-a
Minerul Iacobeni – Viitorul Valea Suhei 8-2
Avântul Frasin – Sporting Poieni Solca 3-5
Vânătorul Dorna Candrenilor – Viitorul Stroiești 4-1
Bistrița Broșteni – Academica Gălănești 5-3
Bradul Vama – Balada Ciprian Porumbescu 3-0
Clasament Seria Vest
1 Vânătorul Dorna Candrenilor 18 12 3 3 63-25 39
2 Sporting Poieni Solca 18 11 2 5 56-33 35
3 Minerul Iacobeni 18 9 6 3 56-32 33
4 Balada Ciprian Porumbescu 18 10 2 6 47-43 32
5 Bradul Vama 18 8 3 7 42-32 27
6 Bistrița Broșteni 18 8 1 9 50-45 25
7 Viitorul Stroiești 18 7 4 7 36-31 25
8 Avântul Frasin 18 7 1 10 51-57 22
9 Academica Gălănești 18 4 2 12 46-58 14
10 Viitorul Valea Suhei 18 2 0 16 29- 120 6
Seria Est – Rezultatele etapei a 24-a:
Silva Udești – CFR Moara 2-1
Viitorul Negostina – Concordia Grămești 1-1
Bucovina Frătăuții Noi – Viitorul Adâncata 2-1
Forestierul Falcău Brodina – Releul Mihoveni 0-3
Sporting Bunești – Steaua Dumbrăveni 3-0
Viitorul Verești și Voința Zvoriștea au stat.
Clasament Seria Est
1 Viitorul Verești 24 19 4 1 86-30 61
2 Releul Mihoveni 24 15 4 5 72-38 49
3 Viitorul Adâncata 24 14 5 5 69-44 47
4 Viitorul Negostina 24 15 2 7 56-43 47
5 Voința Zvoriștea 23 13 3 7 70-41 42
6 CFR Moara 24 12 3 9 61-49 39
7 Concordia Grămești 24 12 3 9 63-52 39
8 Bucovina Frătăuții Noi 24 12 3 9 50-48 39
9 Sporting Voința Bunești 24 12 2 10 50-48 38
10 Steaua Dumbrăveni 24 8 5 11 49-58 26
11 Silva Udești 24 7 5 12 47-57 23
12 Forestierul Falcău Brodina 24 6 1 17 36-72 19
13 Viitorul Arbore 24 1 0 23 3-69 3
14 Voința Hârtop 24 1 0 23 3-69 0
Notă: Echipele Steaua Dumbrăveni și Silva Udești au fost penalizate cu 3 puncte! Echipele Voința Hârtop și Viitorul Arbore s-au retras din campionat și vor pierde meciurile pe care le mai au de disputat cu scorul de 3-0!

Recomandări

Recunoștință versus nerecunoștință – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXIX-a după Rusalii

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, Andreea Anița, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România
Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Autoritățile sucevene au stabilit șapte spații pentru cazarea persoanelor fără adăpost pe perioada codului galben de ger