Pericol

Vânătorii, avertizați cu privire la răspândirea trichinelozei la mistreți



Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava atrage atenția vânătorilor și responsabililor de pe fondurile de vânătoare cu privire la răspândirea trichinelozei printre porcii mistreți, condiții în care punerea în consum a cărnii acestora înaintea efectuării analizelor poate duce la adevărate tragedii.
O nouă confirmare a venit în ultimele zile, când doi porci mistreți vânați pe fonduri de vânătoare diferite, unul în zona Fălticeni și unul în zona Câmpulung Moldovenesc, au fost diagnosticați cu trichineloză.
În aceste condiții, este absolut necesar ca probe din carnea mistreților vânați să fie trimise la laboratorul DSVSA Suceava, iar carnea să fie consumată numai după ce există confirmarea că respectivele animale erau sănătoase.
„Toți deținătorii de fonduri de vânătoare trebuie să înțeleagă acest lucru și să nu pună carne în consum până la efectuarea examenului trichineloscopic, regula fiind valabilă și la mistreți și la urși”, a precizat doctorul Petrea Dulgheru, șeful Direcției Sanitar Veterinare Suceava.
El a arătat că probele trimise la laborator sunt examinate trichineloscopic prin digestie artificială, o metodă de o siguranță maximă, care va înlocui treptat metoda clasică, a examinării cu microscopul.



Recomandări

Focar de pestă porcină africană la Sf. Ilie după ce un crescător a solicitat examenul de trichină pentru o scroafă sacrificată

Sanitar-veterinarii se pregătesc să închidă și ultimul focar de pestă porcină, dar pericolul bate la ușă dinspre Botoșani

O nouă campanie de vaccinare antirabică a câinilor, în contextul în care rabia și-a arătat puternic colții în acest an

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare Suceava

Un om mușcat de un câine, la Iași, ar fi murit de rabie. Cazurile multiple de turbare din jurul Sucevei produc o îngrijorare majoră

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava