Vânătorești… și nu numai. (10). Să râdem cu (de) vânători și pescari

Motto. Distanțare. – Ospătar, de ce ați pus tacâmurile la așa mare distanță pe masa vecină? Din cauza pandemiei? – Nu. E o agapă a pescarilor și trebuie lăsat loc ca oaspeții să poată arăta mărimea peștilor prinși de ei.
Dinamită.Se întâlnește Bulă cu bunicul său în pușcărie. – Ce faci, bunicule? De ce ești aici? – Păi… am pescuit fără permis… – Și cât ți-au dat? – 25 de ani. – Nu se poate, ai mai făcut tu ceva… – Păi am pescuit cu dinamită. – Și? Ce ai prins? – Ei… trei știuci așa… de vreo 30 cm, doi șalăi de 50 cm și vreo patru scafandri așa, mai mititei… Interogatoriu. Un polițist trecut în rezervă, care se cam plictisea, a hotărât să se ocupe cu pescuitul. Și-a cumpărat manuale, undițe, și-a făcut rost de momeală și s-a dus la baltă. După 4 ore de așteptare, el reușește să prindă un pește mic. Furios, polițistul îl scoate din cârlig, îl apucă de coadă și începe să-i tragă palme: – Spune unde sunt ceilalți! Spune unde sunt ceilalți… Vulpe. Un vânător povestea: – Nu există un animal mai șiret ca vulpea. Odată, am urmărit o zi întreagă o vulpe până am reușit s-o împușc. Și atunci am constatat că, de fapt, era … câinele meu! Fazan. – După ce cunoști vârsta fazanului? – După dinți. – Păi, fazanul n-are dinți! – El nu, dar eu am. Faimă. – M-ați întrebat care a fost cea mai grozavă pățanie a mea? Ei bine, renumele meu de ochitor s-a răspândit atât de mult încât a ajuns să fie cunoscut și de animale. – Cum poți dovedi aceasta? – Păi, zilele trecute, aflându-mă în Munții Rodnei și trecând pe sub niște stejari falnici, aud următoarea întrebare: „Dumneata ești domnul Vânătorescu?“. „Da“, răspunsei. „Atunci nu trageți că eu cobor și mă predau“, zise o namilă de urs. Gâște. – Cum ți-a mers la vânătoare? – Bine. Am împușcat cinci gâște. – Le ai la tine? – Da de unde. Mi le-a luat țăranul căruia îi aparțineau. Condiție. – Mitică, mă lași să caut câteva râme la voi în grădină? Știi, merg la pescuit și la întoarcere îți dau și ție un pește. – Dar dacă nu prinzi niciunul? – Atunci îți restitui râmele. Matematică. Doi pescari pasionați pleacă-n weekend la pescuit, cumpără tot felul de unelte și accesorii, provizii etc. Ajung pe baltă, vineri seara nu prind nimic, sâmbătă seara nimic, duminică seara prind în sfârșit un pește mic și amărât. În drum spre casă, unul din ei spune: – Tu-ți dai seama că amărâtul ăsta de pește ne-a costat aproape 1.000 lei? La care celălalt: – Ohooo, bine că n-am prins mai mulți! Absurd. Pescarul prinde un imens crap și spune mulțumit: – Te voi duce acasă, la o cină copioasă! Peștele îi răspunde: – Mulțumesc, am mâncat deja, nu s-ar putea să mergem la cinematograf? Pedeapsă. Vine Moș Nicolae la copiii somalezi. Toți erau slabi, de le ieșeau oasele prin piele. – Dar voi de ce sunteți așa de slabi? întreabă Moș Crăciun. – Știi, Moș Crăciun, zice un copil, noi nu prea mâncăm. – Ei, se supără Moș Crăciun, dacă nu mâncați, nici jucării nu primiți! Bussines. – Buni, toba pe care mi-ai făcut-o cadou de Crăciun este minunată! – Chiar? – Da, mama îmi dă mereu câte 10 lei ca să nu mă joc cu ea. Cultura? Înseamnă să cunoști minim cu o sută de cuvinte în plus față de proștii care se holbează la televizor și apoi…votează. Sex. – Domnule profesor Cercel, noi, ăștia cu partener acasă, avem voie să facem sex în timpul pandemiei? – Aveți, dar fiecare separat! Brexit. Practic, nu este nicio diferență între un bărbat englez în erecție…și un italian impotent! Start-up. Un tip își sună un amic și fost partener de pescuit, pe care nu l-a văzut de ceva vreme pe malul apei: – Salut, bătrâne! Care-i viața ta? Ce mai faci? – Ce să fac, dom’le? Abia-mi văd capul de treabă. Am o mică afacere, un start-up…e greu, sunt la început. – Bravo! Ce afacere? – Un bordel! – Ei, na! Excelent! Trec mâine și eu. – Te aștept cu drag! – Care-s prețurile? – 200 de lei partida de sex anal și 100 de lei partida de sex oral. – Aha! Nu-i rău. Și sexul clasic? – Ăăăă…Păi, ți-am spus că e un startup, deocamdată n-am angajați…mă ocup eu singur de tot. Porecle. Care-i porecla – numele generic – pe care indienii americani nativi îl dau vegetarienilor? Un vânător prost. Consolare. Din pricină că beau mereu câteva păhărele – să le zic așa, diminutival, ”păhărele” – de fiecare dată când plec la vânătoare (și evident că ratez ținta), prietenii mei, animalele ce trebuiau împușcate mă numesc, cu drag: un ”eco-etic-kholic”. E și asta o consolare…că doar ele, bietele, nu mi-au făcut niciun rău, de fapt…Și nici eu, cum zisei…lor! Vânător (și soț). Cel mai mișto banc cu/despre vânători, citit (tradus de mine din engleză), în ultima vreme. Zice-se că un nene vânător cam ghinionist (se pare că nu doar în codru…dar, cetiți mai departe), vine, în fine, acasă, cu o halcă de carne de urs – simbolul etern al virilității, vitalității și autorității – (dăruită lui, se pare, de alți colegi de vânătoare, mai pricepuți). Omul propune soției, ca la cină, să lucreze interactiv cu cei doi copii, astfel încât aceștia să descopere, pas cu pas, prin întrebări, ce fel de carne mănâncă! Băiatul de 12 ani își întreabă tatăl. Acesta, mândru, îi răspunde: – Animalul ăsta puternic – ghici! – poartă numele cu care mămica voastră mă alintă pe mine! La care surioara de doar 9 ani, îl previne: – Nu gusta, frate! Se pare că ne-au pus pe masă o tocăniță de …cur! ( asshole, în varianta originară). P.S. Nu vă băgați în treburi la care nu vă pricepeți, băietani! Ardeal. Cetim în revista d e vânătoare „Magyar Vadâszujsâg ” din Budapesta — numărul de 15 Aprilie 1941 – următoarea „știre” , pe car e o dăm textual: „Vânătorii ardeleni, după cum ni se plâng cu gura și în scris, nu și-au imaginat în felul acesta întoarcerea lor la țara-mamă. Nu și-au închipuit că domnia ungurească va restrânge și mai mult vânătoarea decum a făcut-o aceasta în timpul ocupațiunei de 22 de ani românimea schinjuitoare. Anul trecut nu li s’a îngăduit să vâneze la cerb, căprioare și urs, și în cazul, dacă nu apare de grabă noua ordonanță de vânătoare, nici în anul acesta nu vor avea parte de plăcerile rotitului cocoșilor și a vânătoarei căpriorilor de Mai. În Ardeal vânatul și cocoșii de munte sunt cu mult mai numeroși decât în Subcarpatia: de ce e dar și mai strânsă cătușa, care s’ a pus asupra vânătorilor din Ardeal?” . Eliminând clișeul tocit al minciunilor la care nu mai răspundem , să spunem noi de ce „vânătorii din Ardeal ” nu pot să vâneze: încă nu s’ a terminat procedura de trecere în stăpânire a grofilor a acestor terene de vânătoare. Când toate vor fi arendate de feudali, se va rupe „cătușa”. (Revista ”Carpații”, 1941).