Membrul unei asociații de vânătoare s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins la braconaj.
În urmă cu două zile, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Toxice au executat o acțiune pe linia combaterii braconajului cinegetic, ocazie cu care, pe raza comunei Cornu Luncii, au depistat doi frați din localitate, Costel M. (36 de ani) și Neculai M. (33 de ani), asupra acestora fiind găsite mai multe bucăți de carne de vânat tranșat. În urma cercetărilor au stabilit că, în cursul zilei de duminică, Costel M., membru al asociației de vânătoare, deținător legal al unei arme de vânătoare, calibru 12, a împușcat, în pădurea de pe raza comunei, un ied de capră cervidee. Pentru că nu avea autorizație de vânătoare pentru animale din această specie, vânătorul s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj la vânătoare.




