Subiect permanentizat de vreo cinci ani încoace, pe vremea asta, așa-zisa vânătoare din țarcul lui Țiriac de la Balc va genera în continuare discuții cel puțin încă 5 ani, adică atât cât este prevăzută durata concesionării respectivei zone. Înainte de a dezvolta răspunsul la întrebarea pur retorică din titlu, se cuvine să ne întrebăm cât de profitabile, și pentru cine, sunt aceste concesionări care, dacă s-ar limita la unul sau 100 de țarcuri ca acesta, n-ar fi mare lucru. Ce-i de făcut însă când sub aceeași umbrelă de legalitate, de fapt un paravan împotriva legii, se concesionează ditamai rezervația din patrimoniul planetar, Delta Dunării? Cine a dat vreodată explicații în fața procurorilor despre cum s-a ajuns ca granița României cu Ucraina și Moldova să fie parcelată și împărțită unor șmecheri al căror singur merit a fost că s-au aflat când trebuia și unde trebuia, dar mai ales s-au înrudit (cumătria e un fel de înrudire, nu?) cu cine trebuia.
Iar ăștia au „administrat” pomana de partid cu o sălbăticie pe lângă care ceea ce se petrece o dată pe an la Balc pare cântec de leagăn.
Revenim: asemenea celor care au înhățat cândva Delta (numiții Bittner, Verbina și Răduță – da, da, celebrul Robert Răduță, ăl’ de și-a însușit și celebra salbă de lacuri de la Sărulești) și au stăpânit-o fix 5 ani, tot așa și „întreprinzătorul” Ion Țiric și-a „tras” pe 10 ani o nimica toată de vreo 13.000 de hectare, pe care le-a amenajat ca pe un fel de crescătorie de mistreți. Unde, am aflat asta abia ieri, a adus de prin toată Europa mistreți reproducători de cea mai bună calitate. Iar ăștia, ca orice porc, s-au înmulțit și continuă să o facă. Drept pentru care, din când în când, trebuie răriți. Exact asta se petrece acolo: o dată pe an se răresc mistreții. Să-i spui „vânătoare” e impropriu. Să-i spui „măcel” tot nu-i corect. E, pur și simplu, o afacere privată: Țiriac pătește cam un miliard pe an drept taxe. Cât ia el de la invitați pe fiecare „trofeu” e, desigur, secret. Cu siguranță că nu pierde. N-o făcea decât la tenis.
Dar mă întreb cât de gros trebuie să ai obrazul ca să te lauzi cu un asemenea „trofeu”. E ca la perle: ălea naturale, purtate de mari doamne, sunt extrase, uneori cu mari riscuri, din scoici de pe fundul mării. Ălealalte, din scoici de crescătorie, se vând la kil și le poartă numai țoapele.
